Rusia a anunțat că luptătorii armeni din regiunea separatistă Nagorno-Karabah au început să predea armele, în timp ce o parte din ajutorul umanitar a ajuns la cei 120.000 de armeni de acolo, care spun că lumea i-a abandonat după ce Azerbaidjanul le-a învins trupele, relatează Reuters.
Conducătorii auto vor putea preda permisul în termen de 15 zile de la comunicarea titularului permisului a hotărârii judecătorești definitive privind suspendarea dreptului de a conduce, nu ca acum, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirmă că doar unu din cinci profesori este pregătit pentru predarea online și că aproximativ un milion de elevi din România învață în școli din mediul rural, unde internetul nu permite desfășurarea în bune condiții a cursurilor online.
Predarea către autoritățile judiciare din Statele Unite a unui cetățean român acuzat peste Ocean de fraude cu carduri bancare și pentru care instanța românească de judecată a admis cererea de extrădare a Washingtonului, la care a consimțit și inculpatul, a fost amânată după ce Biroul Național Interpol a comunicat instanței că atât predările, cât și preluările de persoane extrădabile au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, se arată într-un document oficial analizat de Profit.ro.
Premierul Dăncilă a solicitat modificarea legislației astfel încât să fie acordate despăgubiri persoanelor care notifică și predau voluntar autorităților animalele bolnave de pestă porcină din zona în care a fost instituită starea de alertă. Autoritățile au instituit stare de alertă în județul Tulcea, unde au fost identificate mai multe focare de pestă.
Iranul a interzis predarea limbii engleze în școlile primare, după ce liderul suprem al țării a spus că învățarea acestei limbi a deschis drumul pentru o „invazie culturală” vestică. Decizia autoriîților iraniene vine după ce președintele american Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru manifestațiile din Iran.