Compania înregistrată în Elveția care în urmă cu 2 ani a preluat societatea Vivendi International, acționarul majoritar al asigurătorului român City Insurance, fost lider al pieței locale intrat în faliment primăvara trecută, s-a asociat acum la un business solar cu fiul fostului primar de Piatra Neamț, Gheorge Ștefan ″Pinalti″.
Mai Mai Credit IFN SA, furnizor de credite nebancare înființat juridic în decembrie 2021 și înregistrat în Registrul General de profil al BNR în vara acestui an, a anunțat că și-a lansat oficial activitatea luna trecută, oferind împrumuturi online persoanelor fizice.
La nici o lună după ce a fost condamnat definitiv în dosarul Giga TV, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, fost primar al municipiului Piatra Neamț și patron al clubului de fotbal Ceahlăul, a fost condamnat acum de Tribunalul București la 4 ani și 9 luni de închisoare, pentru trafic de influență și spălarea banilor în dosarul privind fraudarea Companiei Naționale Poșta Română.
Unul dintre cei mai influenți politicieni români, fostul lider PDL Gheorghe Ștefan, zis "Pinalti", le-a furnizat procurorilor anticorupție informații pe baza cărora l-au acuzat de trafic de influență pe fostul șef al AN.AF Sorin Blejnar. "Pinalti" tocmai a fost condamnat la șase ani de închisoare în dosarul Microsoft și, la scurt după verdict, a povestit despre comisioane de milioane de euro pe care le-ar fi încasat Blejnar.
Compania Națională Poșta Română a fost prejudiciată, succesiv, cu două milioane de euro, de doi directori, prin aceeași metodă: încheierea de contracte de asociere în participațiune, cu firme private, pentru a nu fi organizate licitații. Culmea, acestea nici măcar nu prestau serviciile, ci erau doar interpuse.