Organizația Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din România (PATRES), ce reprezintă companii de profil cu capacități de producție de 2 GW și investiții locale de peste 2,7 miliarde euro, a depus cerere de intervenție la Tribunalul București în favoarea membrilor săi care au contestat înăsprirea retroactivă a legislației supraimpozitării din energie, așa-numita contribuție la Fondul de Tranziție Energetică.
După petroliști, care au protestat în urmă cu o lună împotriva legii privind vânzarile terenurilor agricole, declarată între timp constituțională, a venit rândul altor actori din sectorul energetic, producătorii de energie regenerabilă, să atragă atenția autorităților că prevederile acesteia împiedica dezvoltarea de proiecte energetice regenerabile, punând în pericol atragerea de fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, cu impact asupra securității energetice și competitivității economice.
Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) susține că Programul AFM pentru instalarea de panouri fotovoltaice devine discriminatoriu. Face un apel la instituțiile responsabile și insistă pentru păstrarea formei actuale a ghidului de finanțare, cerând demararea de urgență a programului derulat de Agenția Fondului pentru Mediu (AFM) pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.
Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) a anunțat joi că industria are șanse reale de redresare și de dezvoltare a afacerilor, iar noua lege dedicată sectorului regenerabilelor, aprobată în Plenul Camerei Deputaților, vine cu soluțiile legislative mult așteptate de investitorii din domeniu.