Grupurile bancare franceze Societe Generale și Natixis se alătură rivalelor europene care au anunțat că intenționează să renunțe la plata dividendelor pentru 2019, pentru a-și majora rezervele de capital, așa cum au cerut autoritățile de reglementare, transmite Reuters.
Banca franceză Natixis a anunțat marți vânzarea unei participații de 29,5% din compania de asigurări de credite Coface grupului american Arch Capital, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 480 milioane de euro (520 milioane de dolari), transmite Reuters.
Un număr de 22 dintre cele mai mari bănci din lume, între care Natixis, Barclays, HBSC și Commerzbank, au dezvoltat împreună cu compania R3, specializată în tehnologie financiară, un sistem internațional de plăți care permite tranzacționarea valutelor și a monedelor digitale prin intermediul blockchain, relatează Reuters
Grupul financiar francez Natixis și La Banque Postale negociază fuziunea diviziilor lor imobiliare AEW Europe, cu active în România, și Ciloger, care ar duce la formarea celei de-a treia mari companii de profil din Franța și una dintre cele mai mari din Europa, cu active de peste 23 de miliarde de euro.