Fondul american Vista Equity Partners ia în calcul vânzarea unui pachet de până la 50% din acțiunile companiei britanice Finastra, unul dintre principalii dezvoltatori de soft financiar la nivel global, potrivit surselor Bloomberg. Tranzacția ar evalua fintech-ul, cu circa 550 de angajați în România, la 10 miliarde de dolari, inclusiv datorii, potrivit surselor citate.
Fondul de investiții CA Immo a preînchiriat o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri din clădirea Orhideea Towers către compania de software financiar Misys International Finacial Systems, aceasta fiind primul chiriaș al proiectului dezvoltat în apropierea stației de metrou Grozăvești.