Apple, devenită între timp compania cu cea mai mare capitalizare bursieră, a atras mai puțin de 100 de milioane de dolari la listarea publică inițială din 12 decembrie 1980, când climatul era nefavorabil IPO-urilor, scrie MarketMatch. La acel moment, autoritățile de reglementare din Massachusetts au interzis investitorilor individuali să cumpere acțiuni la companie, argumentând că o astfel de investiție este prea riscantă.
Donald Trump a câștigat alegerile pentru președinția SUA, spre dezamăgirea zecilor de milioane de americani care au susținut-o pe candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton. În cel puțin patru state din SUA însă, dezamăgirea va fi de scurtă durată, sau măcar mai puțin intensă, după ce alegătorii au votat ieri în favoarea legalizării marijuanei în scop recreațional.
Donald Trump a câștigat alegerile pentru președinția SUA, spre dezamăgirea zecilor de milioane de americani care au susținut-o pe candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton. În cel puțin trei state din SUA însă, dezamăgirea va fi de scurtă durată, sau măcar mai puțin intensă, după ce alegătorii au votat ieri în favoarea legalizării marijuanei în scop recreațional.