Orange a finalizat fuziunea operațiunilor sale din Spania cu grupul spaniol MasMovil, creând cel mai mare operator din Spania, cu peste 30 de milioane de clienți pe segmentul de telefonie mobilă, au anunțat marți cele două companii, transmite Reuters.
Guvernul Spaniei a autorizat tranzacția prin care grupul francez de telecomunicații Orange vrea să își combine operațiunile din Spania cu operatorul spaniol MasMovil, a anunțat marți ministrul pentru Transformarea Digitală, Jose Luis Escriva, transmite Reuters.
Orange Spania și Masmovil Ibercom au obținut aprobarea condiționată din partea Uniunii Europene pentru fuziune, operațiune care va crea cel mai mare operator de telefonie mobilă din Spania. Este o decizie care ar putea încuraja încheierea de tranzacții în acest sector.
Autoritățile de reglementare antitrust din UE vor acorda o autorizație condiționată pentru proiectul de fuziune în Spania dintre grupul francez de telecomunicații Orange și rivalul spaniol MasMovil, au declarat, pentru Reuters, două persoane familiarizate cu situația.
Magnatul român Zoltan Teszari, unul dintre cei mai bogați oameni din România, este atât de discret, încât ziarele locale sunt adesea nevoite să folosească fotografii vechi de 20 de ani ale multimilionarului. Acum, o potențială afacere în Spania a aruncat în lumina reflectoarelor compania care a construit averea antreprenorului de 53 de ani.
Orange și MasMovil au semnat un acord angajant pentru a-și combina operațiunile din Spania, într-un acord care evaluează compania rezultată în urma fuziunii la aproape 19 miliarde de dolari, potrivit unui anunț al celor doi operatori de telecomunicații, transmite Reuters.
Grupul britanic de telefonie Vodafone a demarat discuțiile pentru preluarea MasMovil, al patrulea operator de telefonie mobilă din Spania, o tranzacție evaluată la șase miliarde de euro, susține cotidianul spaniol El Economista care citează surse din apropierea acestui dosar, transmite Reuters.