Turcia a reluat exporturile de ouă către unele state din Uniunea Europeană, inclusiv România, pentru prima dată în ultimii 6 ani, în contextul în care producția la nivel european a scăzut din cauza unui scandal legat de contaminările cu insecticid.
Urme ale unui al doilea insecticid - după fipronil -, interzis în fermele de păsări, și anume amitrazul, sunt căutate în prezent în ouă, în Franța, deoarece acesta a fost folosit în ”puțin peste zece ferme” de găini ouătoare, a anunțat Ministerul Agriculturii, relatează AFP.
Un sfert dintre adulții germani și-au modificat obiceiurile alimentare în ceea ce privește consumul de ouă ca urmare a scandalului ouălor contaminate cu insecticidul Fipronil, potrivit unui sondaj comandat de agenția de presă germană dpa.