Rusia a susținut, duminică, că avansează în regiunea Harkov, capturând patru localități suplimentare în apropierea graniței, ca parte a ofensivei lansate vineri și care dus la evacuarea peste 4.000 de oameni, relatează AFP. La rândul său, comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat că forțele Kievului se confruntă cu o situație dificilă în regiune.
Întreg orașul Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, a rămas fără curent electric și încălzire după bombardamentele ruse din timpul nopții, care "au avariat grav" infrastructura energetică, a anunțat pe Telegram primarul acestui oraș situat la frontiera cu Rusia, informează AFP.
Forțele ruse au intensificat bombardamentele asupra orașelor ucrainene din centrul, nordul și sudul țării duminică seara, a declarat consilierul prezidențial Oleksei Arestovici, citat de The Guardian.
Forțele ucrainene anunță duminică, în a patra zi a invaziei ruse în Ucraina, că dețin controlul asupra orașului Harkov și că ”elimină” trupele ruse.
Ministerul britanic al Apărării a transmis cele mai recente informații despre conflictul dintre Rusia și Ucraina, precizând că forțele ruse avansează „din axe multiple” spre teritoriile ucrainene, dar întâmpină „rezistență puternică” din partea armatei conduse de Kiev, relatează BBC.
Armata rusă a afirmat, duminică, că a încercuit două mari orașe din sudul Ucrainei, Herson și Berdeansk, în a patra zi a invaziei în țară. Autoritățile de la Harkov au anunțat că vehicule militare rusești au ajuns în centrul orașului și cer populației să nu iasă din case.