"Naționalismul economic, o atitudine mai dură față de multinaționale atât din partea dreptei conservator-tradiționale, cât și din partea mediului ONG stângist, nemulțumirea în creștere față de furnizorii de servicii financiare, în contextul schimbării rapide a mediului comunicațional, în care problemele sunt descoperite, inventate sau exagerate rapid, sunt forțele care vor afecta politica românească", își avertizează firma de lobby clienții.
Delta Dunării, Mamaia și Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turiști în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni și pentru un număr de cel puțin trei zile de vacanță, potrivit datelor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Per total, vânzările pentru destinații românești prin agențiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% față de vara trecută, datorită investițiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, zone de divertisment și relaxare, dar și conjuncturii internaționale, care a determinat un număr mai mare de români să își petreacă vacanța în țara lor.
Compania THR Marea Neagră prin care SIF Transilvania deține participații la mai multe unități hoteliere pe litoralul românesc și-a majorat pierderile cu aproape o treime.
Compania Turism Felix, deținută în poporție de aproape 2 treimi de SIF Transilvania, a rămas pe o pierdere trimestrială de peste 3 milioane lei.
Compania hotelieră care operează deținerile SIF Transilvania din Băile Felix și-a majorat veniturile din exploatare cu 1,8 milioane lei, dar a rămas pe o pierdere comparabilă cu cea de anul trecut.