Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade" din Târgu Mureș anunță, joi, că a obținut cel mai mare buget din România pentru programul Erasmus+ în cadrul competiției din anul 2024.
Aproape 2.000 de tineri români au fost selectați pentru a primi permise de călătorie în cadrul celei mai recente runde a programului DiscoverEU, prin intermediul căruia tinerii europeni pot călători gratuit în Uniunea Europeană.
Comisia Europeană pune la dispoziția tinerilor europeni o nouă serie de permise de călătorie DiscoverEU, cu ajutorul cărora aceștia vor putea călători gratuit în Uniunea Europeană, în special cu trenul.
Eurodeputații au adoptat programul Erasmus+, ediția pentru perioada 2021 - 2027 a programului emblematic al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport.
Marea Britanie intenționează să investească peste 100 de milioane de lire sterline pentru dezvoltarea unui nou program de schimb pentru studenți, în condițiile în care nu mai participă la programul Erasmus după decizia de a părăsi Uniunea Europeană, informează dpa.
Comisia Europeană a publicat solicitarea de propuneri pe anul 2020 pentru programul Erasmus+, iar bugetul estimat de peste 3 miliarde de euro, în creștere cu 12% față de cel din 2019, va oferi mai multe oportunități tinerilor europeni de a studia, a se pregăti sau câștiga experiență profesională în străinătate.
Comisia Europeană a adoptat astăzi un set final de propuneri privind măsurile legislative de urgență care vor fi aplicate în cazul în care Brexitul se va finaliza fără un acord cu Uniunea Europeană. Măsurile au fost adoptate "în condițiile unui risc în creștere ca Marea Britanie să părăsească UE, pe 30 martie anul acesta, fără un acord", notează CE.