Directorul Tarom, Eugen Davidoiu, a demisionat luni, chiar în ziua în care Corpul de Control al prim-ministrului a început verificări la compania de stat, având în vedere că pe primele 6 luni a înregistrat pierderi de peste 104 milioane lei. Davidoiu fusese numit în funcție în luna februarie, iar ministrul Transporturilor îi prelungise recent mandantul.
Premierul Tudose a cerut duminică propriului Corp de Control ca, de săptămâna viitoare, să demareze o serie de verificări ale activității companiei naționale de transport aerian Tarom, cât și ale proiectelor derulate de Compania Națională de Investiții.
Premierul Tudose i-a adus, vineri, la începutul ședinței de Guvern, o serie de reproșuri ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, atât cu privire la lipsa de perfomanță a companiei aeriene de stat Tarom, care a încheiat primele șase luni ale acestui an cu pierderi de 104 milioane de lei, cât și cu privire la faptul că angajații ministerului nu merg pe șantiere pentru a monitoriza lucrărilede infarstructură.
Compania națională de transport aerian Tarom a terminat și anul trecut pe pierdere, în contextul în care au fost retrase două avioane din flotă și au existat persoane care au sabotat compania atât din interior, cât și din exterior, a declarat miercuri directorul general al Tarom, Eugen Davidoiu, cu ocazia ceremoniei intrării primului avion nou Boeing în flota companiei, din cele două achiziționate recent prin leasing.
Consiliul de Administrație al companiei aeriene de stat Tarom a numit astăzi un nou director general al companiei, pe Eugen Davidoiu, care a condus mai multe companii din domeniul energiei, în locul lui Dan Iulius Plaveti, căruia i-a expirat mandatul, a anunțat compania.