Austriacul Daniel Turnheim și-a dat demisia din Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și produse petroliere rafinate din România, a anunțat compania controlată de austrieci.
În 2016 s-au purtat discuții cu clubul de handbal înființat de primăria din Râmnicu Vâlcea imediat după intrarea echipei Oltchim în insolvență, în 2013, Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea, pentru ca aceasta să preia palmaresul echipei și denumirea "Handbal Club Oltchim" contra sumei de 7.000 de lei.
Noul BMW M3 CS este al doilea model care poartă indicativul CS și care reprezintă o declinare a modelului performant M3, având mai multă putere și o dinamică îmbunătățită. Va fi fabricat în doar 1.200 exemplare, astfel că va deveni, în scurt timp, un automobil de colecție.
Președintele împuternicit al CS Dinamo, Monica Iagăr, s-a pensionat pe caz de boală la vârsta de 44 de ani, au declarat, pentru News.ro, surse din cadrul grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare
Lichidatorul Fotbal Club Rapid SA, aflat în faliment, ar putea da în judecată clubul sportiv CS Rapid București din subordinea Ministerului Transporturilor, care deține stadionul Valentin Stănescu din Giulești, pentru a-l obliga să restituie sau să achite contravaloarea mai multor bunuri ale echipei de fotbal private falimentare aflate în incinta stadionului, cum ar fi tabela de marcaj sau sistemul de supraveghere video.