Veniturile Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) - Romsilva din activități cinegetice și din vânzarea fructelor de pădure, a trufelor, ciupercilor și plantelor medicinale au fost de aproximativ 35 de milioane de lei până la finele lunii noiembrie 2023, potrivit datelor furnizate de administratorul pădurilor aflate în proprietatea publică a statului.
Guvernul României a aprobat o Hotărâre privind stabilirea valorii schemei de finanțare pentru anul 2022, condițiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanțării, precum și a modalităților de verificare și control în cadrul Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor și/sau a plantelor medicinale și aromatice din flora spontană și/sau de cultură în zona montană, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Compania Pilis Food, fondată de Puiu Elisei, fermier din regiunea Călărași, a preluat fabrica de compost pentru ciuperci East Champion Union Cooperativa Agricolă, aflată în faliment, cu circa 840.000 euro, în urma unei licitații.
Pentru al treilea an la rând, presa germană și poloneză semnalează un fenomen care scandalizează Polonia, ajungând chiar temă politică. "Grupuri organizate la cules de ciuperci, din România, se află în prezent în pădurile Poloniei, spre nemulțumirea localnicilor, pentru care culesul de ciuperci este aproape un ritual național. Ajung în microbuze și atacă pădurile ca niște lăcuste […] Recolta zilei este sortată, ambalată și expediată spre Europa de Vest seara, cu camioane frigorifice“, scrie corespondentul televiziunii MDR.
Două persoane originare din România au fost condamnate marți în Franța la 500 de euro amendă cu suspendare fiecare pentru o infracțiune inedită: au cules ilegal 266 de kilograme de ciuperci într-o pădure din estul acestei țări, informează AFP.
Compania canadiană The Yield Growth, specializată în produse terapeutice și de îngrijire personală pe bază de cannabidiol (CBD), componenta non-psihoactivă a cannabisului, se pregătește să intre în România cu marca de cosmetice Urban Juve.