Firma de investiții CC@ONE Properties Invest AG a finalizat cu succes plasamentul privat al unui instrument financiar garantat în valoare nominală de 50 de milioane de euro.
Bazându-se pe succcesul remarcabil al noii generații Dacia Sandero, imaginația designerilor s-a înfierbântat și a început să creeze tot felul de variante ale acestei mașini, unele care ar deveni, cu siguranță, cele mai vândute din segmentul lor. Una dintre este pe cât de spectaculoasă, pe atât de greu de crezut că va fi fabricată vreodată. Cealaltă are șanse infime, dar nu zero, ca să ajungă vreodată pe șosele.
Porsche România, importator al mărcii Volkswagen, a notificat autoritățile despre rechemarea în service a două modele, Tiguan, CC și Sharan, pentru o defecțiune a airbagurilor care poate conduce la nefuncționarea acestora, inclusiv umflarea lor din senin.
Imobilul, edificat în 1940, a fost auditat energetic, iar în urma auditului s-a ajuns la concluzia că se impune renovarea, prin termoizolare și etanșare, pentru asigurarea confortului microclimatului interior. Mai sunt propuse lucrări de consolidare ale structurii de rezistență a clădirii și de modernizare a spațiilor sale.
CC Land Holdings Ltd, o firmă condusă de magnatul imobiliar chinez Cheung Chung-kiu, a cumpărat zgârie-norul londonez "Cheesegrater" pentru 1,15 miliarde de lire sterline (1,49 miliarde de dolari americani).
Legea conversiei creditelor cuprinde norme neclare ce pot genera incoerență în aplicare, încalcă mai multe articole ale Constituției, inclusiv principiul care interzice ca aplicarea unei legi să retroactiveze, și poate determina bănci străine să dea în judecată România, cu impact pe buget, așa cum există riscul și din cauza Legii privind darea în plată, susține premierul Dacian Cioloș în scrisoarea trimisă Curții Constituționale, aflată în posesia Profit.ro.
Guvernul a sesizat Curtea Constituțională asupra unei modificări legislative operate în Parlament și prin care salariile de bază ale angajaților din Ministerul Transporturilor sunt programate să fie majorate cu peste 57% începând cu luna septembrie a acestui an și cu mai mult de 150% raportat la nivelul din toamna anului trecut.