Grupul britanic Compass și-a transferat întreaga participație de la EUREST ROM, subsidiara sa locală, specializată în servicii de alimentație publică, către CEE Catering HoldCo Kft, o firmă din Budapesta, Ungaria, înființată în acest an, al cărei reprezentat legal este Szabó Szilár, actualul director financiar al EUREST Ungaria, relevă date analizate de Profit.ro.
Deputatul conservator britanic Neil Parish și-a anunțat sâmbătă demisia, mărturisind că într-adevăr a urmărit conținuturi pornografice în Camera Comunelor, după cum a fost acuzat de alți parlamentari, relatează AFP.
Britanicii primesc 350 de lire pe lună dacă găzduiesc refugiați din Ucraina, conform programului guvernamental "Locuințe pentru Ucraina", care urmează să fie lansat luni. Astfel, guvernul britanic solicită oamenilor să ofere o cameră liberă sau o proprietate nelocuită unui refugiat, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.
Jucătoarea de tenis de origine română Emma Răducanu va deveni, la 19 ani, cea mai tânără persoană care primește Ordinul Imperiului Britanic.
Compania Blue Air a reluat, începând de sâmbătă, zborurile externe pe aeroportul din Iași și are în plan să ajungă la 12 rute internaționale prin deschiderea unei baze aeriene la Iași în cursul anului viitor.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a introdus, sâmbătă, Marea Britanie pe lista roșie, din cauza noii tulpini de coronavirus. De asemenea, au fost stabilite măsuri pentru străinii care vin din state terțe, indiferent de lista pe care sunt incluse țările respective.
Poliția britanică a descoperit o importantă mină ilegală de bitcoin, crezând că va percheziționa o fermă de canabis de la periferia orașului Birmingham, transmite CNBC.
Retailerul online de modă Asos a confirmat luni preluarea mai multor mărci ale grupului rival Arcadia, intrat în procedură de administrare specială la finele anului trecut, într-o tranzacție de 330 de milioane de lire sterline (circa 375 milioane euro). Tranzacția nu include rețeaua de magazine fizice, astfel că mii de angajați ai Arcadia riscă să rămână fără loc de muncă.
Grupul Frasers, controlat de miliardarul britanic Mike Ashley, negociează preluarea retailerului Debenhams, aflat în pragul falimentului.
Ministrul britanic de Finanțe, Rishi Sunak, i-a îndemnat luni pe concetățeni să continue să ia masa în oraș și după expirarea schemei guvernamentale care prevede subvenționarea meselor la restaurant, transmite Reuters.
Monetăria Regală Britanică (Royal Mint) a prezentat luni o monedă din aur de 7.000 de lire sterline (8.000 de euro), cea mai mare valoare nominală produsă vreodată, în onoarea lui James Bond, cu o lună înainte de cel de-al 25-lea film al francizei cu agentul secret, scrie AFP.
Guvernul britanic a finanțat, în secret, agenția de presă Reuters în anii '60-'70, la cererea unui departament antipropagandă sovietică ce avea legătură cu serviciile secrete britanice, iar plățile au fost făcute prin intermediul BBC, arată documente oficiale declasificate.
Premierul britanic conservator Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile parlamentare din Marea Britanie, Partidul Conservator depășind pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale publicate vineri.
Banca Angliei a prezentat, joi, noua bancnotă de 20 de lire sterline, avându-l pe verso pe pictorul peisagist J.M.W. Turner.
Prințul Harry va adopta o poziție fermă față de tratamentul "nemilos" pe care soția sa Meghan Markle l-a primit din partea tabloidului britanic Mail on Sunday și îl va da în judecată, potrivit revistei People.
Curtea Supremă a Regatului Unit speră să prezinte o hotărâre cu privire la legitimitatea suspendării Parlamentului la începutul săptămânii viitoare, a anunțat președinta acesteia, Brenda Hale, după trei zile de audieri, relatează Reuters.
O Curte de Apel a găsit ”ilegală”, miercuri, decizia premierului britanic Boris Johnson de a suspenda Parlamentul până la 14 octombrie, cu două săptămâni înaintea Brexitului, prevăzut la 31 octombrie, relatează AFP.
Deputații britanici i-au aplicat marți o nouă lovitură usturătoare premierului Boris Johnson, refuzând încă o dată să declanșeze alegeri legislative anticipate, după care Parlamentul a fost suspendat până la 14 octombrie, cu doar două săptămâni înaintea datei Brexitului, relatează AFP.
Înalta Curte din Londra a respins vineri o contestație la decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic înainte de Brexit, însă a precizat că un apel final poate fi deschis la Curtea Supremă.
Lira sterlină are o mișcare de revenire după ce prim-ministrul britanic Boris Johnson a suferit o înfrângere la votul de marți din Parlamentul britanic, o primă etapă în încercarea parlamentarilor de a împiedica un Brexit fără acord .
Theresa May a anunțat vineri că va demisiona din funcția de lider al Partidului Conservator britanic și, implicit, cea de premier, pe 7 iunie.
Premierul britanic Theresa May va aduce în fața parlamentarilor britanici în prima săptămână din luna iunie, pentru a patra oară, acordul de retragere a Marii Britanii din UE, în speranța că va reuși să obțină, până la urmă, votul acestora, potrivit Bloomberg.
Guvernul britanic și-a anunțat luni intenția de a adopta măsuri legislative pentru a-i proteja pe utilizatorii de internet impunându-le platformelor online să lupte împotriva "conținuturilor periculoase", sub amenințarea unor 'amenzi grele', relatează AFP.
Clifford Chance a câștigat un contract în valoare de 1 milion de lire sterline care presupune asistență guvernului britanic în privința „activităților financiare complexe”.
Directorul companiei Purcari Wineries și partener al companiei Mcgregor & Partners, Neil Mcgregor, va deveni la 11 noiembrie președinte al Camerei de Comerț Româno-Britanice din România (BRCC. Mcgegor îi va succeda la conducerea Camerei lui Colin Lovering, expert în vânzări și dezvoltarea afacerilor, angajat de compania Avison Young, cel mai mare broker independent din real-estate din Canada, pentru operațiunile din București.