Anglia și Veneția au fost statele care au impus primele patente în materie de protejarea proprietății intelectuale, mai exact în secolul al XV-lea. Motivele erau simple atunci, paradoxale pe alocuri, am putea spune, raportate la prezent. Patru secole mai târziu, acest concept s-a extins pe plan internațional prin Convenția de la Berna, stabilind astfel limitele protecției dreptului de autor. Europa își găsește locul în acest subiect abia în secolul XIX, când termenul de proprietate intelectuală prinde contur.
Compania intrată în faliment este mai notorie pentru contractele sale de infrastructură rutieră încheiate cu instituții de stat înainte de intrarea în insolvență, precum și pentru raporturile patronului său cu justiția. Doar în anii 2009-2010, Tehnologica Radion a obținut contracte publice în valoare de 386 milioane euro.
Marți, 10 august, de la ora 21:30, ultima echipă românească rămasă în cupele europene la fotbal, CFR Cluj, întâlnește Young Boys Berna în returul 3 preliminar al UEFA Champions League, în direct la Prima TV. Meciul poate fi urmărit și pe platforma online www.primaplay.ro, fiind accesibil românilor din orice colț al lumii.
Astăzi, de la ora 21:00, CFR Cluj, întâlnește Young Boys Berna în turul 3 preliminar al UEFA Champions League, în direct la Prima TV. Returul va avea loc pe 10 august și va fi transmis de același post tv.
Cele mai scumpe trei orașe din Europa pentru angajații străini sunt toate în Elveția - Zurich, Berna și Geneva -, potrivit unui nou sondaj realizat de compania de consultanță Mercer, scrie publicația TheLocal.ch, citată de News.ro.
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berna pentru a cere egalitate salarială între bărbați și femei, potrivit organizatorilor, care au amenințat cu o grevă dacă această revendicare nu este satisfăcută, transmite AFP, citată de AGERPRES.
Omul de afaceri Theodor Berna a declarat vineri, la instanța supremă, în dosarul lui Sebastian Ghiță, că acesta i-a spus în 2011 că, dacă vrea să nu aibă probleme cu firma, să facă un contract cu sponsorizare de 500.000 de euro cu Realitatea TV, care însă a fost încheiat cu Asesoft, prima plată fiind făcută în mai 2011. Berna le-a spus judecătorilor că a perceput ce i-a spus atunci Sebastian Ghiță ca pe o amenințare de imagine adusă firmei sale, Tehnologica Radion, cu consecințe în plan economic, de aceea a acceptat să încheie contractul și atunci a fost singura dată când a discutat cu Ghiță.
Soarta refacerii mai multor străzi din centrul Bucureștiului până în 2020, o afacere de peste 70 milioane euro, este la mâna Curții de Apel, care trebuie să decidă dacă acest contract, acordat deja într-o licitație contestată, va rămâne în posesia unei firme înființate cu o lună înainte de licitație și susținută și de compania Tehnologica Radion a lui Theodor Berna.