Uzina Ford de la Craiova a produs pe 1 septembrie ultimul exemplar al monovolumului B-MAX, ca urmare a planurilor de înlocuire cu SUV-ul EcoSport. De la lansare, au fost construite 280.000 de exemplare, un volum modest pentru un automobil neexclusivist. Sfârșitul prematur al lui B-Max a fost cauzat, în special, de apariția sa tardivă, într-un moment în care piața a migrat masiv către caroserii de tip SUV.
Ford Motor a anunțat oficial că va înceta producția modelului B-Max la Craiova, începând cu luna septembrie. Motivul declarat este „modificarea de dinamică din segmentul B”, cauzele reale fiind vânzările tot mai slabe ale acestui model pe piețele globale.
Vânzările Ford în Europa au crescut cu 8,4% în primele trei luni raportat la perioada similară din 2015, la peste 401.000 de mașini, cea mai bună performanță trimestrială a constructorului auto american începând cu anul 2010. Vânzările de autoturisme au avut cea mai bună evoluție din ultimii cinci ani, iar livrările de vehicule comerciale au atins cel mai ridicat volum începând cu anul 1993.