Compania Walt Disney World din Orlando (Florida) a anunțat că va începe testarea tehnologiei de recunoaștere facială la intrarea vizitatorilor în parcul tematic Animal Kingdom, într-o primă serie de teste care vor avea loc până la 23 aprilie, relatează EFE
Polițiștii care constată că un animal se află într-o situație de pericol vor putea emite ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile. Acest lucru va fi posibil și în cazurile în care polițistul pătrunde într-un spațiu privat, fără acordul proprietarului, pentru a prinde autorul unei infracțiuni flagrante legate de încălcarea prevederilor legale privind protecția animalelor.
Comisia Europeană a aprobat vânzarea diviziei de produse veterinare a Bayer către Elanco, însă cu unele condiții, autoritățile europene fiind de părere că, fără acestea, tranzacția ar fi limitat concurența pe anumite segmente. Finalizarea tranzacției, anticipată în august, va crea al doilea mare jucător pe piața de profil la nivel global.
Dincolo de tranzacții uriașe sau de recunoașterea meritelor de către prestigioase directoare internaționale sau publicații de top din sfera avocaturii de business, FIDASmart a dezvoltat și o componentă puternică de CSR prin susținerea unor proiecte sociale cu impact.
Susanna Dinnage, președinta postului TV Animal Planet, a fost aleasă director general al Premier League, ea devenind prima femeie care ocupă această funcție în campionatul Angliei.
Premierul Dăncilă a solicitat modificarea legislației astfel încât să fie acordate despăgubiri persoanelor care notifică și predau voluntar autorităților animalele bolnave de pestă porcină din zona în care a fost instituită starea de alertă. Autoritățile au instituit stare de alertă în județul Tulcea, unde au fost identificate mai multe focare de pestă.
Obligația organizării activităților de neutralizare a deșeurilor animale va fi transferată de la nivelul consiliilor județene în sarcina consiliilor locale, conform unui proiect de lege aflat în curs de adoptare de Senat. În plus, toate localități vor trebui să dețină unități frigorifice pentru deșeuri animale.
Obligația organizării activităților de neutralizare a deșeurilor animale va fi transferată de la nivelul consiliilor județene în sarcina consiliilor locale, conform unui proiect de lege aflat în curs de adoptare de Senat. În plus, toate localități vor trebui să dețină unități frigorifice pentru deșeuri animale.