Starea de urgență a fost declarată în Kentucky, Virginia, Kansas, Arkansas și Missouri.
Regiunile din SUA care nu sunt obișnuite cu frigul sever, inclusiv Mississippi și Florida, au fost avertizate să se aștepte la condiții periculoase, relatează BBC.
În total, 30 de state au fost plasate sub alertă meteorologică, deoarece se așteaptă ca furtuna să se deplaseze spre est, arată news.ro.
Orașe precum Washington DC, Baltimore și Philadelphia se pregătesc pentru condiții de zăpadă și gheață de duminică până luni.
American Airlines a emis alerte de călătorie pentru 46 de aeroporturi din cauza furtunii de iarnă care se așteaptă să măture mijlocul SUA și coasta de est.
Alerta vizează aeroporturi din mai multe state, de la Kansas și Missouri, la Pennsylvania și New Jersey. Compania aeriană a publicat o listă completă a condițiilor pentru modificarea biletelor.
American spune că ar putea renunța la taxele de modificare pentru clienții care călătoresc spre și dinspre aceste aeroporturi din cauza posibilelor perturbări ale zborurilor.
Companiile aeriene Delta, Southwest și United au oferit servicii similare clienților lor.
CITEȘTE ȘI Sute de șoferi rămași fără permis auto în ultimele 24 de oreUriașa furtună de iarnă ar putea aduce cele mai abundente căderi de zăpadă și cele mai scăzute temperaturi din ultimul deceniu, zeci de milioane de americani urmând să fie afectați.
Furtuna, care a început în mijlocul SUA, se va deplasa spre est în următoarele două zile, a anunțat Serviciul meteorologic național (NWS).
Meteorologul AccuWeather Dan DePodwin a declarat: „Acest lucru ar putea duce la cea mai rece lună ianuarie pentru SUA din 2011”.
CITEȘTE ȘI ANUNȚ Meteo - Vremea se va încălzi în București. Cod galben în unele regiuniEl a adăugat că „temperaturile care sunt cu mult sub media istorică” ar putea persista timp de o săptămână.
Aceste temperaturi scăzute se vor înregistra și pe coasta de est, unde furtuna este așteptată să ajungă până duminică seara.