Universitatea Politehnica București se extinde și continuă să deschidă sucursale în alte orașe. Acum a ales fostul liceu Oltchim

Universitatea Politehnica București se extinde și continuă să deschidă sucursale în alte orașe. Acum a ales fostul liceu Oltchim
scris 7 mai 2024

Universitatea Națională de Știință și Tehonologie Politehnica București va înființa o sucursală în municipiul Râmnicu Vâlcea, anunță, primăria orașului. Până la reabilitarea terenurilor și construcțiilor deținute la limita cu comuna Vlădești, instituția își va desfășura cursurile în spațiile fostului liceu Oltchim.

Recent a fost anunțat că o sucursală a Universității Politehnica București va fi înființată în municipiul Slatina, în clădirile fostului Colegiu Agricol "Carol I", spații ce vor fi date spre folosință gratuită instituției de învățământ superior, au anunțat reprezentanții administrației locale și ai universității.

Urmărește-ne și pe Google News

”Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehonologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a confirmat decizia instituției de învățământ superior de a înființa o sucursală la Râmnicu Vâlcea, care, într-o primă fază (până la reabilitarea terenurilor și construcțiilor deținute la limita cu comuna Vlădești), își va desfășura cursurile în spațiile fostului liceu Oltchim”, anunță, marți, oficialii Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Mai mult de 1 din 5 americani sar peste mese din lipsa banilor CITEȘTE ȘI Mai mult de 1 din 5 americani sar peste mese din lipsa banilor

Aceștia fac publică scrisoarea rectorului Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, în care acesta arată că vizează o ”extindere a serviciilor universității în mai multe regiuni din țară cu obiectivul de a crește rata de angajare și a reduce gradul de tensionare a pieței muncii”, scrie News.ro.

În scrisoare se arată că rata de angajare a Universității Politehnica este de peste 95% în primul an de la absolvire.

”Pe o piață a muncii cu un deficit estimativ de aproximativ 250.000 de angajați, impactul economic creat de acest fenomen reprezintă o pierdere de aproximativ 4,5 miliarde de euro din PIB-ul României, reprezentând 1,5% la nivelul întregii economii. Fără măsuri urgente și hotărâte, această pierdere va ajunge la aproximativ 9,5 miliarde de euro (2,4% din PIB) în 2026, conform datelor pferite de Camera de Comerț Americană în România”, se arată în scrisoarea semnată de Costoiu.

Primăria Râmnicu Vâlcea anunță că va demara lucrări de modernizare a sălilor de la parterul clădirii fostului liceu situată în bulevardul Nicolae Bălcescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
universitatea politehnica bucurești
râmnicu vâlcea