Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2.668 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 68 de decese, inclusiv al unui bărbat de 27 de ani din Maramureș. Numărul pacienților internați la ATI este 1.018.
”Până astăzi, 30 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 726.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 672.532 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.668 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autoritățile.
Cele mai multe cazuri sunt în București - 449, Timiș - 224, Brașov - 125, Cluj - 103.
CITEȘTE ȘI Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic NaționalCoeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori se menține peste 3 în Timiș, 3,24, care rămâne în scenariul roșu. În București, valoarea acestui coeficient este 2,01, iar media națională este 1,82.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 808 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 18.264 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 29.01.2021 (10:00) – 30.01.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Ilfov și București.
CITEȘTE ȘI Muzeul Bibliei din Washington a restituit Egiptului mii de antichități dispăruteDintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, un bărbat de 27 de ani, din Maramureș, care avea comorbidități, 6 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.
63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.702. Dintre acestea, 1.018 sunt internate la ATI.
CITEȘTE ȘI Autoritatea de reglementare a bursei din SUA avertizează casele de brokeraj și traderii de pe rețelele de socializare că îi supraveghează pentru eventuale nereguliPână la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.432.062 de teste RT-PCR și 115.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.456 de teste RT-PCR (12.273 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.183 la cerere) și 6.928 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.213 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 30 ianuarie a.c.
Pe teritoriul României, 39.253 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.410 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.174 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.
CITEȘTE ȘI Bulgaria: Falsificatori reținuți după ce și-au făcut reclamă cu un pașaport cu fotografia lui Sylvester StalloneÎn ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.013 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 439 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 29 ianuarie, 4.850 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 841.375 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
CITEȘTE ȘI Compania Națională Aeroporturi București are o nouă conducereÎn ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.994 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.000 în Italia, 1.865 în Spania, 187 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.115 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 37 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 149 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 23 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.