Școlile vor fi închise din cauza viscolului, luni și marți, și în județul Ilfov, a anunțat, duminică seară, Ministerul Educației. Instituția precizează că în județele în care vor fi închise școlile, respectiv Ilfov, Dolj, Constanța și Giurgiu, precum și în Capitală, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ, cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv ISMB, potrivit News.ro.
Ministerul Educației a anunțat că luni și marți, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile cursurile școlare vor fi suspendate integral în județele Dolj și Ilfov, respectiv în Capitală.
În județul Constanța, cursurile vor fi suspendate integral în ziua de luni, iar în municipiul și în județul Giurgiu, cursurile sunt suspendate atât luni, cât și marți, cu excepția grădinițelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu.
"Reamintim că, în situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, inspectoratele școlare județene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. În cazurile de față, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ, cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv ISMB", precizează Ministerul Educației.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Școlile din Capitală vor fi închise luni și marți, anunță Gabriela FireaO avertizare cod portocaliu de viscol va intra în vigoare luni pentru București și județele din sudul și estul țării, până marți după-amiază urmând ca vântul să aibă intensificări cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, care vor viscoli zăpada. Meteorologii au emis și un nou cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. De asemenea, este deja în vigoare o avertizare cod galben de frig emisă de Administrația Națională de Meteorologie, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an.