Peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 44 de decese, raportate

Peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 44 de decese, raportate
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 ian 2022

 

Grupul de Comunicare Strategică anunță joi că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 44 de decese.

Urmărește-ne și pe Google News

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 6 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 6.018 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 44 decese. Nu sunt raportate decese anterioare", transmite  Grupul de Comunicare Strategică.

"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.018 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 1.125 mai multe decât în ziua anterioară. 768 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

În București au fost raportate 961 de cazuri noi, în Cluj - 361, în Timiș - 299, în Suceava - 297, în Brașov - 253, în Bihor - 234, în Constanța - 222, în Ilfov - 202, în Sibiu - 186, în Iași - 146, Bacău - 141, în Maramureș - 134, în Prahova - 132, în Hunedoara - 130, Arad - 109, în Satu Mare - 105. Celelalte județe au anunțat sub o sută de cazuri.

"În total, până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.827.867 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 12.789 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.753.835 de pacienți au fost declarați vindecați", a arătat sursa citată.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 339 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până joi, 58.940 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 05.01.2022 (10:00) – 06.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (19 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre cele 44 dedecese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 aniși 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 44 de pacienți decedați, 36 erau nevaccinați și 8 vaccinați. Cei 8 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.365, cu 106v mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea,la ATI sunt internate 400 persoane, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 400 de pacienți internați la ATI, 31 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 95 sunt minori, 87 fiind internați în secții, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară, și 8 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

Până joi, la nivel național, au fost prelucrate 11.135.429 de teste RT-PCR și 6.214.394 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.161 de teste RT-PCR (9.562 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.599 la cerere) și 42.681 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 13.652 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.775 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.044 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 70 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.667 deapeluri la numărul unic de urgență 112 și 461 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în 5 ianuarie, 838 desancțiuni contravenționale, în valoare de 281.500 lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state,23.834 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 206 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 42 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid 19
cazuri covid 19
incidenta bucuresti