Tot mai mulți părinți din Coreea de Sud se închid în celule la "Fabrica de fericire". Motivul este simplu: ei încearcă să-și înțeleagă mai bine copiii singuratici și izolați, scrie BBC.
Singurul lucru care leagă fiecare cameră minusculă de la Fabrica de Fericire de lumea exterioară este o gaură de alimentare în ușă. În aceste celule, care nu sunt mai mari decât o cabină de probă dintr-un magazin, nu sunt permise telefoane sau laptopuri, iar locuitorii lor au drept companie doar pereții goi, informează News.ro.
Rezidenții pot purta uniforme albastre de închisoare, dar nu sunt deținuți - ei au venit la centrul din Coreea de Sud pentru o "experiență de detenție".
Majoritatea oamenilor de aici au un copil care s-a retras complet din societate și au venit să învețe singuri cum este să fii izolat de lume.
Tinerii singuratici precum copiii acestor rezidenți sunt denumiți hikikomori, un termen inventat în Japonia în anii 1990 pentru a descrie retragerea socială severă în rândul adolescenților și adulților tineri.
Anul trecut, un sondaj realizat de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale din Coreea de Sud în rândul a 15.000 de tineri cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani a arătat că peste 5% dintre respondenți se izolau.
Dacă această cifră este reprezentativă pentru întreaga populație a Coreei de Sud, aceasta ar însemna că aproximativ 540. 000 de persoane se află în aceeași situație.
Începând cu luna aprilie, părinții au participat la un program de educație parentală de 13 săptămâni finanțat și gestionat de organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) Korea Youth Foundation și Blue Whale Recovery Centre.
Scopul programului este de a-i învăța pe oameni cum să comunice mai bine cu copiii lor.
Programul include trei zile într-o instituție din Hongcheon-gun, provincia Gangwon, unde participanții petrec timp într-o cameră care reproduce o celulă de izolare.
Speranța este că izolarea va oferi părinților o înțelegere mai profundă a copiilor lor.
Fiul lui Jin Young-hae se izolează în dormitorul său de trei ani.
Dar, de când a petrecut ea însăși o perioadă de izolare, doamna Jin (nume fictiv) înțelege puțin mai bine "închisoarea emoțională" a copilului ei de 24 de ani.
"M-am întrebat cu ce am greșit... este dureros să te gândești la asta", spune femeia în vârstă de 50 de ani.
"Dar pe măsură ce am început să reflectez, am dobândit o anumită claritate", a adăugat ea.
Fiul ei a fost întotdeauna talentat, spune Jin, iar ea și tatăl lui aveau așteptări mari de la el.
Dar el era adesea bolnav, se lupta să mențină prietenii și, în cele din urmă, a dezvoltat o tulburare de alimentație, ceea ce făcea ca mersul la școală să fie dificil.
Când fiul ei a început să meargă la universitate, părea să se descurce bine pentru un semestru, dar într-o zi s-a retras complet.
Văzându-l încuiat în camera lui, neglijând igiena personală și mesele, i-a frânt inima.
Dar, deși anxietatea, dificultățile în relațiile cu familia și prietenii și dezamăgirea de a nu fi fost acceptat la o universitate de top îl pot afecta pe fiul ei, acesta este reticent în a vorbi cu ea despre ceea ce este cu adevărat în neregulă.
Când Jin a venit la Fabrica de Fericire, a citit notițe scrise de alți tineri izolați.
"Citind acele note, mi-am dat seama că se protejează prin tăcere pentru că nimeni nu-l înțelege", spune ea.
Park Han-sil (nume fictiv) a venit aici pentru fiul ei în vârstă de 26 de ani, care a întrerupt orice comunicare cu lumea exterioară în urmă cu șapte ani.
După ce a fugit de acasă de câteva ori, acum iese rar din camera lui.
Park l-a dus la un consilier și la medici, dar fiul ei a refuzat să ia medicamentele pentru sănătate mintală care i-au fost prescrise și a devenit obsedat de jocurile video.
Deși încă se luptă să ajungă la fiul ei, a început să înțeleagă mai bine sentimentele acestuia prin intermediul programului de izolare.
"Mi-am dat seama că este important să accept viața copilului meu fără a-l forța să intre într-un anumit tipar", spune ea.
Cercetările efectuate de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale din Coreea de Sud sugerează că există o varietate de factori care îi determină pe tineri să se izoleze.
Conform sondajului realizat de minister în rândul tinerilor între 19 și 34 de ani, cele mai frecvente motive sunt:
dificultăți în găsirea unui loc de muncă (24,1%)
probleme cu relațiile interpersonale (23,5%)
probleme familiale (12,4%)
probleme de sănătate (12,4%)
Coreea de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderilor din lume, iar anul trecut, guvernul a prezentat un plan pe cinci ani menit să abordeze această problemă.
Miniștrii au anunțat că vor exista controale de sănătate mintală finanțate de stat pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani la fiecare doi ani.
În Japonia, primul val de tineri care s-au izolat, în anii 1990, a dus la apariția unei populații de persoane de vârstă mijlocie dependente de părinții lor în vârstă.
Iar încercarea de a-și întreține copiii adulți doar cu o pensie a făcut ca unele persoane în vârstă să cadă în sărăcie și depresie.
Profesorul Jeong Go-woon, de la departamentul de sociologie al Universității Kyung Hee, spune că așteptările societății coreene ca marile etape ale vieții să fie atinse la momente fixe amplifică anxietatea tinerilor - în special în vremuri de stagnare economică și locuri de muncă reduse.
Ideea că realizările unui copil reprezintă un succes al părinților contribuie la scufundarea unor familii întregi în mlaștina izolării.
Și mulți părinți percep dificultățile copilului lor ca pe un eșec în educație, ceea ce duce la un sentiment de vinovăție.
"În Coreea, părinții își exprimă adesea dragostea și sentimentele prin acțiuni și roluri practice, mai degrabă decât prin expresii verbale", spune profesorul Jeong.
"Finanțarea de către părinți a taxelor de școlarizare ale copiilor lor prin muncă grea este un exemplu tipic al unei culturi confucianiste care pune accentul pe responsabilitate", a precizat el.
Acest accent cultural pe munca grea poate reflecta creșterea economică rapidă a Coreei de Sud în a doua jumătate a secolului XXI, când a devenit una dintre cele mai mari economii ale lumii.
Cu toate acestea, conform bazei de date World Inequality Database, inegalitatea s-a agravat în ultimele trei decenii.
Kim Ok-ran, directorul unui centru de recuperare, spune că părerea conform căreia tinerii care se izolează au o "problemă de familie" înseamnă că mulți părinți sfârșesc prin a-i îndepărta și pe cei din jurul lor.
Iar unii se tem atât de mult să nu fie judecați încât nici măcar nu pot vorbi cu membrii apropiați ai familiei despre situația lor.
"Ei nu pot scoate problema la iveală, ceea ce duce la izolarea părinților înșiși", spune Kim.
"Adesea, ei nu mai participă la reuniunile de familie în timpul sărbătorilor", a adăugat ea.
Părinții care au apelat la ajutorul Fabrica de Fericire așteaptă în continuare cu nerăbdare ziua în care copiii lor își vor putea relua o viață normală.
Întrebată ce i-ar spune fiului ei dacă ar ieși din izolare, ochii doamnei Jin se umplu de lacrimi. "Ai trecut prin atât de multe", spune ea, cu vocea tremurândă. "A fost greu, nu-i așa? Voi fi alături de tine".
