Ministerul Lucrărilor Publice: Comisia Europeană a aprobat proiectul pentru Spitalul Regional de la Iași

Ministerul Lucrărilor Publice: Comisia Europeană a aprobat proiectul pentru Spitalul Regional de la Iași
scris 19 mar 2020

Ministerul Lucrărilor Publice anunță, miercuri seară, că a fost aprobat, de către Comisia Europeană, proiectul pentru Spitalul Regional de la Iași, iar celelalte două proiecte vor fi trimise spre aprobare în lunile martie – aprilie.

”MLPDA, prin POR 2014 – 2020, sprijină sistemul medical românesc. În acest context, precizăm că proiectul major pentru Spitalul Regional de la Iași a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 17 martie 2020. Celelalte două proiecte (pentru spitalele regionale din Cluj și Craiova) vor fi transmise spre aprobare Comisiei Europene în cursul lunilor martie - aprilie 2020”, a anunțat, miercuri seară, Ministerul Lucrărilor Publice.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Constructorii cer modificarea legii astfel încât protecția socială a muncitorilor să fie extinsă și pe perioada stării de urgență CITEȘTE ȘI DOCUMENT Constructorii cer modificarea legii astfel încât protecția socială a muncitorilor să fie extinsă și pe perioada stării de urgență

Potrivit sursei citate, contractul de finanțare pentru Spitalul Regional Iași a fost semnat, pe 31 decembrie 2019, de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, și ministrul sănătății, Victor Costache, scrie News.ro.

Ulterior, pe 5 februarie 2020, Autoritatea de Management pentru POR 2014-2020 a transmis proiectul Comisiei Europene în vederea aprobării acestui proiect major, ținând cont de faptul că investiția depășește 50 milioane euro (47 milioane reprezintă contribuția FEDR, iar diferența este asigurată de la bugetul Ministerului Sănătății).

Ministerul anunță că sunt și alte proiecte importante pentru sistemul medical în derulare și cere beneficiarilor să trateze cu responsabilitate și prioritate implementarea acestor proiecte.

În cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, au fost semnate 57 de contracte de finanțare, în valoare de aproximativ 194 milioane euro, pentru modernizarea și dotarea cu aparatură medicală a unităților de primiri urgențe din cadrul spitalelor județene.

”Sistemul medical românesc este sprijinit, de asemenea, prin finanțarea nevoilor de reabilitare, modernizare și dotare a 124 de ambulatorii; valoarea totală a acestor proiecte este de 277 milioane de euro. În contextul măsurilor pentru prevenirea și tratarea CORONAVIRUS, încurajăm beneficiarii POR 2014 – 2020, care au semnat contracte de finanțare pentru dotarea unităților de primiri urgențe sau a ambulatoriilor, să trateze cu responsabilitate și prioritate implementarea acestor proiecte”, a mai transmis Ministerul Lucrărilor Publice.

Totodată, prin intermediul celor 7 proiecte regionale care vizează îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale,  implementate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vor fi achiziționate în continuare ambulanțe, inclusiv pentru pacienți cu risc biologic, precum și posturi medicale avansate pentru asistență medicală de urgență.

Numărul de ambulanțe estimate a fi achiziționate cu finanțare din POR 2014 – 2020 este de 1.140; dintre acestea, 420 de ambulanțe au fost deja recepționate.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul lucrărilor publice
spitalul regional de la iași