Inspectorii sanitari veterinari au amendat, în ultimele cinci zile, 60 de unități de alimentație publică de pe Litoral cu 368.000 de lei pentru abateri de la legislație, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Medicii veterinari care activează în cadrul "Comandamentului Sezon Estival 2020," au verificat, în intervalul 3 - 7 august, 163 de unități de alimentație publică amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinești și Mangalia. Au fost verificate 54 de restaurante, 2 cafe-baruri, 2 pizzerii, 23 de unități tip fast - food, 4 braserii, 12 unități de tip bufet, 15 baruri,un snack-bar, 3 rulote, 28 de magazine alimentare, 10 laboratoare de cofetărie/patiserie, o gelaterie, un stand cu produse alimentare, 3 unități tip bistro, o tonetă și o autoutilitară, potrivit Agerpres.
"Au fost constatate abateri de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor la 60 de unități, respectiv: 18 restaurante, 8 unități tip fast - food, 8 unități tip bufet, o rulota, 6 magazine alimentare, 7 baruri, 2 bistro, o braserie, 2 laboratoare cofetărie/patiserie, un mijloc de transport auto și un stand cu produse alimentare. Neregulile au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 368.000 de lei. De asemenea, a fost emisă o Ordonanța de suspendare temporară a activității pentru o unitate de tip fast food și au fost confiscate și retrase de la vânzare 118 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare", se precizează în comunicatul ANSVSA.