Prestige Tours a pierdut la prima instanță, printr-o decizie ce poate fi atacată prin recurs, un proces declanșat împotriva inspectorilor Consiliului Concurenței, prin care încearcă să anuleze o amendă primită la finele anului 2018. Sancțiunea a fost aplicată pentru că agenția de turism, alături de alți 13 jucători de profil, plus Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), și-ar fi coordonat comportamentul pe piață cu scopul de a nu permite scăderea prețurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.
Înființată în 2003, Prestige Tours îl are ca acționar unic pe Mustafa Kadiroglu. Afacerile companiei au atins 37,9 milioane de lei în 2018, de la 29,8 milioane de lei în anul precedent.
Printr-o decizie din decembrie 2018 și anunțată în ianuarie 2019, Consiliul Concurenței a amendat 13 agenții de turism, dar și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) cu un total de aproape 2,45 milioane euro, acuzând coordonarea comportamentului pe piață.
Autoritatea de concurență a anunțat astăzi că a constatat că, în perioada iunie 2013-septembrie 2016, 13 agenții de turism și-ar fi coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informații sensibile din punct de vedere concurențial, cu scopul de a nu permite scăderea prețurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.
Astfel, agențiile de turism nu ar fi redus, sub un anumit nivel, prețul de vânzare către clienți pentru produsele turistice și/sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter - atât ca produs turistic individual, cât și ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoționale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuități clienților și și-au împărțit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creșterii prețului de vânzare.
Amenzile au fost aplicate astfel: Aerotravel SRL - 400.754,46 lei (aprox. 86.003 euro), Air Fla SRL - 9.618,91 lei (aprox. 2.064euro), Corali Holidays SRL - 6.644,12 lei (aprox. 1.426 euro), Eximtur SRL - 685.116,14 lei (aprox. 147.027 euro), Fibula Air Travel SRL - 88.310,64 lei (aprox. 18.952 euro), Happy Tour SRL - 519.597,56 lei (aprox. 111.506 euro), Nova Travel SRL - 124.616,00 lei (aprox. 26.743 euro), Paralela 45 Turism SRL - 1.723.737,00 lei (aprox. 369.917 euro), Prestige Tours International SRL - 2.139.282,82 lei (aprox. 459.093 euro), Prompt Service Travel Company SRL - 186.084,73 lei (aprox. 39.934 euro), Rezeda World Travel SRL - 28.780,08 lei (aprox. 6.176 euro), Tez Tour SRL - 55.930,00 lei (aprox. 12.003 euro) și Touring Europabus Romania SRL - 5.397.762,87 lei (aprox. 1.158.368 euro).
Christian’76 Tour SRL a aplicat la programul de clemență, oferind dovezi privind existența faptelor anticoncurențiale, și a primit imunitate la amendă.
Companiile Aerotravel S.R.L., Eximtur S.R.L., Fibula Air Travel S.R.L., Nova Travel S.R.L., Paralela 45 Turism S.R.L., Prompt Service Travel Company S.R.L., Rezeda World Travel S.R.L., Tez Tour S.R.L., Touring Europabus Romania S.R.L. au recunoscut participarea la practica anticoncurențială și au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.
Investigația va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial și al companiei naționale aeriene Tarom, respectiv facilitarea săvârșirii faptei anticoncurențiale.
CITEȘTE ȘI Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Este dificil să dai acum Uber-ul afară de pe piață. Taximetriștii au avut o reacție întârziatăÎn cadrul aceleiași investigații, Consiliul Concurenței a sancționat ANAT cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice și/sau pachete de servicii turistice să acorde clienților reduceri sub forma cedărilor unei părți din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.
ANAT și-a recunoscut fapta anticoncurențială și a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.
Totodată, Consiliul Concurenței a impus ANAT obligația de a organiza și derula acțiuni de instruire pentru agențiile membre și angajații acestora, pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței și, astfel, să poată identifica posibile practici anticoncurențiale.
Aceasta este prima investigație declanșată de Consiliul Concurenței în urma unor informații primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurență.
CITEȘTE ȘI Dragoș Anastasiu se simte traumatizat de ancheta Consiliului Concurenței, deși recunoaște că are partea lui de vină: "Alianțele vor continua pe chartere, dar va trebui să ne urâm între noi"În același timp, autoritatea a solicitat îmbunătățirea cadrului de reglementare prin corecta și completa transpunere a Directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/2015), astfel încât să fie protejați atât turiștii, cât și operatorii din domeniu.
Consiliul Concurenței consideră că este foarte important să fie acoperit complet riscul turistului, iar, la acest mecanism de despăgubire/de garanții, agențiile de turism trebuie să participe proporțional cu riscul asigurat, respectiv cu avansul primit de la client. Garanțiile agențiilor de turism nu trebuie limitate la participarea la un fond de garantare a pachetelor de călătorie, ci pot funcționa distinct sau asociat cu scrisori de garanție bancară, polițe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite.