Fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar rămâne în arest preventiv, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, au hotărât, vineri, magistrații Curții de Apel București, decizia lor fiind definitivă.
Instanța Curții de Apel București a respins cererea de liberare condiționată depusă de Sorin Blejnar. Decizia judecătorilor este definitivă, arată news.ro.
O sentință asemănătoare fusese dată pe 19 decembrie de magistrații Tribunalului București.
"Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv față de Blejnar Sorin și menține această măsura", se arată în decizia luată, în 19 decembrie, de magistrații de la Tribunalul București.
CITEȘTE ȘI Blejnar ar fi primit mita de peste 13 milioane de lei în biroul său de la ANAF, în cutii pentru hârtie de copiatorDecizia a fost contestată la Curtea de Apel București.
Fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar, arestat preventiv în dosarul de corupție în care, pe 16 decembrie, a fost trimis în judecată, a cerut Tribunalului Prahova înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, mai blândă, magistrații Tribunalului Prahova declinându-și competența celor de la Tribunalul București.
Sorin Blejnar, arestat preventiv în 8 noiembrie în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și al cărui mandat de arestare preventivă a fost prelungit definitiv până în 6 ianuarie, a cerut Tribunalului Prahova înlocuirea măsurii arestării preventive.
Magistrații instanței ploieștene și-au declinat competența către Tribunalul București.
”Admite excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul București”, este soluția pronunțată de Tribunalul Prahova și publicată pe portalul instanțelor.
CITEȘTE ȘI DNA: Fostul șef ANAF Sorin Blejnar a folosit 5 firme fantomă conduse de arabi pentru a-și scoate din bancă mita de 3 milioane euro. Blejnar-arestat 30 zileAnterior, Sorin Blejnar a declarat în fața judecătorilor care au decis arestarea sa preventivă că această măsură înseamnă ”chin fizic”, dar și ”lezarea demnității, onoarei” care ”te marchează pentru toată viața”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Ploiești, care a decis prelungirea arestării preventive.
Potrivit aceluiași document, avocații fostului președinte al ANAF au invocat în fața instanței un raport întocmit de o organizație neguvernamentală, care arată condițiile improprii ale Centrului de reținere și arestare preventivă de la Câmpina, în care este ținut clientul lor.
"Învederează (avocații lui Sorin Blejnar – n.r.) că nu sunt respectate normele legale de către condițiile de detenție apreciind că supunerea la tratamente nedemne a inculpatului nu este de natură să servească interesului opiniei publice sau să consolideze această opinie într-un sistem pe care un organism independent îl arată ca fiind perfectibil", se precizează în documentul citat.
Procurorii DNA Ploiești au dispus, în 16 decembrie, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Sorin Blejnar, la data faptei președinte al ANAF, cu rang de secretar de stat, pentru trafic de influență.
Procurorii arată că, ”în cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziții publice la nivelul ANAF, inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective”.