Metrorex a finalizat săpăturile la tunelul Magistralei 5 din Drumul Taberei, urmând ca în a doua parte a anului viitor metrourile să fie puse în circulație pe traseul Râul Doamnei – Eroilor, a anunțat joi directorul general al Metrorex, Marin Aldea, după ce echipamentul de săpat tuneluri "Sfânta Filofteia" a ieșit la suprafață, în zona Parcului Operei.
Directorul Metrorex a spus că pe această linie vor circula metrouri din flota existentă, însă se lucrează la caietul de sarcini pentru achiziția a 13 trenuri, scrie News.ro.
Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011, primul termen de finalizare a lucrărilor fiind 2014. Termenul a fost amânat de mai multe ori, în luna noiembrie 2016 autoritățile susținând că lucrările vor fi terminate la finalul anului 2017.
CITEȘTE ȘI Provocarea auto a verii vine de la BMW și Auto CobălcescuProiectul Magistrala 5 de metrou - Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiței va avea o lungime totală de aproape șapte kilometri, un număr de 10 stații și un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.
Constructorul secțiunii Râul Doamnei - Eroilor din Magistrala 5 este Asocierea Astaldi (Italia) - FCC Construccion (Spania) - Delta ACM (Romania) - AB Construct (România).