Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă o finanțare de 25 milioane de euro către Universitatea Politehnică București, fondurile urmând să fie folosite, printre altele, pentru construirea unei noi clădiri în care vor fi mutate trei facultăți care își desfășoară acum activitatea în campusul Polizu.
Planul vizează dezvoltarea campusului universitar printr-o clădire care va găzdui Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, Facultatea de Inginerie Aerospațială și Facultatea de Inginerie Medicală. Scopul proiectului este construcția, amenajarea și dotarea unei clădiri care să deservească activitatea didactică și de cercetare a celor trei facultăți care, în prezent, funcționează în campusul Polizu, alăturându-se celorlalte 11 facultăți care își desfășoară activitatea în campusul „Noul Local”.
Acordul de finanțare este susținut de Fondul European pentru Investiții Strategice, parte a “Juncker Plan” și va genera 1000 de locuri de muncă pe parcursul aplicării lui.
”Acesta este primul sprijin al BEI pentru îmbunătățirea învățământului superior românesc.Ne-am unit forțele cu Comisia Europeană, benefiicind de Planul de Investiții pentru Europa, în scopul creșterii calității învățământului universitar, crucial penru întărirea competitivității României și dezvoltarea viitoare a țării. Proiectul va contribui la creșterea nivelului de calitate al serviciilor oferite de universitate, care se confruntă cu subfinanțare în România”, a declarat Andrew McDowell, vicepreședinte BEI.
Proiectul de reamenajare va avea impact asupra a 5.000 de studenți și 273 de angajați ai UPB.