Compania Alphabet Inc. le-a transmis un mesaj direct angajaților care ar putea să călătorească în străinătate și sunt vizați de interdicțiile de intrare în țară anunțate de președintele Donald Trump, cerându-le să se întoarcă imediat în Statele Unite. Administrația Trump a semnat un ordin executiv prin care interzice temporar intrarea cetățenilor din șapte țări musulmane în SUA, transmite Bloomberg.
”Este dureros să vedem în mod personal impactul pe care-l are acest ordin executiv asupra colegilor noștri. Întotdeauna ne-am exprimat public perspectiva noastră asupra imigrației și vom continua să facem asta”, se arată într-un memo intern semnat de directorul executiv al Google, Sundar Pichai.
Potrivit acestui memo intern, până la 100 de angajați ai companiei sunt afectați în mod direct de interdicția de intrare în Statele Unite impusă de președintele Donald Trump asupra cetățenilor din șapte țări predominant musulmane, precum Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Aceste comentarii ilustrează un clivaj din ce în ce mai adânc între administrația miliardarului republican și giganții din tehnologie, care se bazează de multe ori pe angajați imigranți și au militat în ultimii ani pentru slăbirea restricțiilor de imigrație în Statele Unite.
După semnarea ordinului executiv, mai mulți posesori de vize sau ”cărți verzi” au fost opriți din a se îmbarca în aeronave cu destinația SUA, iar mai multe persoane au fost reținute ilegal la aterizare pe aeroporturile din America. Ulterior, mai multe companii aeriene au anunțat că aceste interdicții nu se impun și pasagerilor care dețin vize de rezidență permanentă.
”Suntem îngrijorați de impactul pe care îl are acest ordin executiv și de orice propunere care ar putea să impună restricții pentru angajații și familiile Google, ori ar crea bariere petru marile talente care vin în SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al Google.
Unii angajați ai companiei au încercat să se întoarcă în țară cât mai repede după semnarea ordinului executiv de către președintele Donald Trump. Compania le-a cerut acestor angajați să ceară ajutor din partea echipei de securitate, călătorie și imigrație din Google.
Gigantul tehnologic nu a confirmat dacă angajații săi au fost reținuți ilegal pe aeroporturile din SUA.
Un angajat era în vacanță în Noua Zeelandă și s-a grăbit să se întoarcă în Statele Unite înainte de semnarea ordinului executiv de către administrația Trump.
”Îi sfătuim pe clienții noștri din cele șapte țări care au vize de rezidență permanentă sau orice alt timp de viză H-1B să nu călătorească în afara Statelor Unite”, a declarat un partener al firmei de avocatură specializară în imigrație Benach Collopy LLP.
Și alte companii din tehnologie sunt în situații similare.
CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, s-a arătat îngrijorat de ultimele restricții de imigrație impuse de Donald Trump.