Ministerul Apărării Naționale (MApN) are la dispoziție anul acesta un buget de peste jumătate de miliard de lei pentru a demara una dintre cele mai mari investiții militare ale României, de extindere și dezvoltare a bazei militare aeriene de la Câmpia Turzii, în perspectiva achiziției de către statul român a 5 noi avioane americane multirol F-16 de la Portugalia, pe lângă cele 12 aflate deja în dotarea forțelor aeriene române și găzduite la baza respectivă.
După cum a relatat în exclusivitate Profit.ro, și Departamentul Forțelor Aeriene din cadrul Pentagonului vrea să investească peste 130 milioane dolari în construirea de noi facilități la baza aeriană românească de la Câmpia Turzii, care să sporească capacitatea acesteia de a găzdui în condiții tehnice optime avioane militare ale SUA și ale aliaților din NATO și care să le permită acestora să reacționeze prompt, în caz de nevoie, la evoluțiile mediului de securitate din Europa, MApN precizând că cele două proiecte nu se vor suprapune.
Instituția a lansat recent licitația de atribuire a contractului aferent proiectului investițional "Realizare infrastructură – zonă operațională – în cazarma 1833 Câmpia Turzii". Procedura de achiziție a fost publicată la o zi după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență de rectificare a bugetului de stat pe 2020, prin care 524 milioane lei din bugetul MApN au fost realocați, în contextul pandemiei coronavirus, de la cheltuieli de capital (cifrate inițial la 7,37 miliarde lei), adică de la investiții, la bunuri și servicii și transferuri între unități ale administrației publice, pentru achiziționarea de echipamente de protecție și curățenie, dezinfectanți, aparate UV, aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență.
CITEȘTE ȘI Idei la Guvern: Triaj la locul de muncă sau la școală cu termometre electroniceInvestiția de la Câmpia Turzii nu este însă afectată de realocare. "Valoarea estimată totală a contractului inițial faza I pentru care există buget în anul 2020 este de 564.674.791,75 lei fără TVA", se arată în anunțul MApN de inițiere a licitației. Valoarea totală estimată pentru întreg contractul, care ar urma să se întindă pe 5 ani, este de 1,37 miliarde lei.
Faza I a contractului cuprinde două obiective, respectiv "Escadrilă avioane multirol" și "Rețele utilități", și are o valoare estimată de peste 514 milioane lei, fiind avute în vedere și eventuale "cheltuieli diverse și neprevăzute" de peste 50 milioane lei.
Este de așteptat ca lupta pentru adjudecarea contractului să fie acerbă și nu doar pentru că, în actualele condiții de declin economic grav generat de pandemie, ar reprezenta o gură de oxigen pentru firma sau firmele câștigătoare. Ci și pentru că, potrivit documentației MApN, la licitația recent lansată va fi atribuit contractul pentru faza I a proiectului, urmând ca, ulterior, același câștigător (firmă sau consorțiu) să primească direct și restul lucrărilor. "Autoritatea contractantă va opta pentru achiziția ulterioară de lucrări de construcții similare în condițiile art. 102 lit. l) din OUG 114/2011 până la valoarea de 1.370.988.842,16 lei fără TVA", precizează ministerul.
CITEȘTE ȘI FOTO Pericolul din aerul condiționat. Virusul s-ar fi răspândit astfel într-un restaurantLegislația menționată, de atribuire a unor contracte în apărare și securitate națională, prevede că autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări sau de servicii, își propune să achiziționeze noi lucrări, respectiv noi servicii care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziționate prin atribuirea contractului inițial, respectând o serie de condiții.
Contractul scos la licitație este clasificat ca "secret de serviciu", astfel că firmele care vor să participe trebuie să obțină aviz de securitate pentru acces la informații clasificate la acest nivel de la Direcția contrainformații și securitate militară a MApN, "inclusiv acreditarea/deținerea a cel puțin unui sistem informatic pentru nivelul secret de serviciu)".
Potrivit caietului de sarcini, principalul obiectiv vizat de faza I a proiectului investițional cuprinde următoarele: