Premierul britanic Keir Starmer discută vineri, la Washington, cu președintele american Joe Biden despre posibilitatea de a autoriza Kievul să folosească rachete cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei, în contextul în care apropierea alegerilor prezidențiale americane are o miză considerabilă pentru Ucraina, relatează AFP.
Kievul le cere aliaților săi să ridice restricțiile și să-i permită să atace în adâncime pe teritoriul rus ținte militare pe care le consideră ”legitime” - de exemmplu baze de unde decolează avioane care bombardează Ucraina, relatează News.ro.
Însă președintele rus Vladimir Putin a amenințat joi că autorizarea Ucrainei să lovească pe teritorul rus cu rachete cu rază mai mare de acțiune înseamnă că ”țările NATO sunt în război cu Rusia”.
Această declarație a liderului de la Kremlin ”este extrem de clară, fără ambiguitate și nu are niciun sens dublu”, a subliniat vineri, în fața presei un purtător de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
CITEȘTE ȘI Rusia își concentrează asaltul din est asupra orașului Kurahova și continuă înaintarea spre PokroskÎn acest context de amplificare a tensiunilor, Serviciul rus Securitate (FSB) a anunțat vineri că a retras acreditarea a șase diplomați de la Ambasada Regatului Unit la Moscova, pe care-i avuză de spionaj.
Aceste acuzații sunt ”total nefondate”, a replicat Ministerul britanic de Externe.
Presa britanică scrie că Joe Biden - care se teme de un conflict nuclear - este pregătit să autorizeze Ucraina să desfășoare rachete - britanice și franceze - care folosesc tehnologie americană, însă nu rachete americane.
Aceeste discuții intervin într-un moement tensionat, în plină campanie prezidențială americană. În dezbaterea de marți cu rivala sa democrată Kamala Harris, candidatul republican Donald Trump a refuzat - în mai multe rînduri - să spună dacă speră ca Kievul să învingă Rusia.
În această a doua vizită la Washington de când s-a instalat la putere, în iulie, Keir Starmer urmează să fie primit de către Joe Biden în Biroul Oval vineri, la ora locală 16.30 (23.30, ora României).
”Este vorba despre reuniuni strategice de discuții despre Ucraina și Orientul Mijlociu”, a anunat joi liderul britanic.
Săptămâna trecută, Londra anunța suspendarea a aproximativ 30 de licențe de export de armament către Israel, apreciind că există ”un risc” ca armamentul să fie folosit în Fâșia Gaza înclăcând dreptul umanitar internțaional.
Principalul susținător miligtar al Israerlului, Statele Unite au refuzat să critice decizia Londrei.
Însă, potrivit site-ului american Politico, Washingtonul a întrebat Londra ce trebuie să facă pentru a-și schimba decizia.
Răspunsul este, potrivit site-ului, un armistițiu în Fâșia Gaza.
”APĂRARE EFICIENTĂ”
Însă Ucraina va rămâne în centrul discuțiilor.
Marți, Joe Biden a dat asigurări că Statele Unite ”lucrează” la autorizarea Ucrainei să folosească rachete - cu rază mai lungă de acțiune - împotriva Rusiei.
Miercuri, șefii dfiplomațiilor americană Antony Blinken și britanică David Lammy au efectuat o rară vizită comună la Kiev.
”Ne vom adapta, dacă va fi necesar, în privința mijloacelor de care dispune Ucraina pentru a se apăra eficient împotriva agresiunii ruse”, anunța joi secretarul de Stat american, în Polonia.
Washingtonul autorizează în prezent Kievul să atace doar ținte rusești care se află în părțile ocupate ale Ucrainei și în anumite regiuni rusești de frontieră care au legături directe cu operațiunile de luptă ale Moscovei.
Însă Vladimir Putin a amenințat puterile din Occident. ”Asta ar schimbă natura însăși a conflictului”.
”Rusia a declanțat acest conflict (...). Rusia poate pune capăt imediat acestui conflict”, i-a răspuns Keir Starmer de la bordul avionului care-l ducea la Washington, citat de presa britanică.
BIDEN, RETICENT FAȚĂ DE o ACCELERARE A LIVRĂRILOR DE ARMAMENT
Joe Biden a susținut puternic Ucraina după invazia rusă, în februarie 2022, cu ajutoare în valoare de miliarde de dolari.
Însă el s-a arătat reticent față de ideea unei accelerări a livrărilor de armament, iar Ucraina a fost nevoită să aștepte, în acest an, să primească aviooane de tip F-16.
Odată cu apropierea alegerilor din Statele Unite, timpul presează Kievul, în contextul posibilității ca Donald Trump să obțină o victorie.
În cadrul dezbaterii de marți, candidatul republican, care l-a lăudat adesea pe Vadimir Putin, s-a angajat să încheie, dacă este ales, un acord care să pună capăt războului ”înainte chiar” de a deveni în mod oficial președinte.
Mulți ucraineni se tem că Trump îi va obliga, prin acest acord, să accepte ca Rusia să păstreze teritoriile ucrainene cucerite.
Kamala Harris a promis să continue să susțină ferm Ucraina, în continuarea liniei actuale a administrației sale.