Cioloș: Ministrul Justiției analizează condițiile de revocare a procurorului general

Cioloș: Ministrul Justiției analizează condițiile de revocare a procurorului general

Dacian Cioloș

scris 1 feb 2016

Ministrul Justiției analizează condițiile în care Tiberiu Nițu să fie, eventual, revocat din funcția de procuror general al României, la acest moment nefiind lansată o procedură, a declarat premierul Dacian Cioloș. Revocarea lui Nițu a fost propusă după ce împotriva fostului vicepremier Gabriel Oprea a fost cerută declanșarea urmăririi penale pentru folosirea abuzivă a coloanei oficiale, pusă la dispoziție inclusiv lui Nițu.

Situația procurorului general a fost discutată, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș, în prezența ministrului Justiției.

Urmărește-ne și pe Google News

"Ministrul Justiției privește și analizează aceste lucruri într-un mod foarte riguros. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri. Nu există nicio procedură formală începută împotriva domnului Nițu. Am putea spune că sunt câteva chestiuni care ar putea fi legate de integritate, pentru că este asimilat cu un demnitar, dar nu există o procedură care să fie lansată. I-am cerut ministrului să analizeze, conform legislației, care sunt condițiile în care, eventual, procurorul general să poată fi revocat", a spus Cioloș, după discuția de la Cotroceni.

EXCLUSIV Premierul Cioloș va face o vizită în SUA, iar secretarul de stat John Kerry va veni la București CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Premierul Cioloș va face o vizită în SUA, iar secretarul de stat John Kerry va veni la București

Utilizarea de către Tiberiu Nițu a coloanei oficiale a fost explicată de Gabriel Oprea prin faptul că procurorul general al României a beneficiat de acest serviciu în baza unui protocol încheiat între "două instituții partenere", precum și prin faptul că Nițu are rang de ministru.

Nițu a fost propus pentru postul de procuror general în urmă cu trei ani de către Victor Ponta, într-un moment în care Ponta îndeplinea atribuțiile atât de prim-ministru, cât și de ministru interimar al Justiției. Ponta preluase, de altfel, interimatul la Justiție doar pentru a nominaliza el procurorii, Nițu fiindu-i un fost coleg de facultate.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciolos
nitu