Un test laser revoluționar ar putea detecta diferite tipuri de demență în câteva secunde, față de doi ani cu instrumentele actuale

Un test laser revoluționar ar putea detecta diferite tipuri de demență în câteva secunde, față de doi ani cu instrumentele actuale
Profit.ro
Profit.ro
scris ieri, 21:11

Oamenii de știință au dezvoltat o tehnologie de pionierat pentru un „test laser” care poate diagnostica demența. Reușita a fost salutată ca o „descoperire în tehnologia medicală” de către echipa de studiu, cu rezultate inițiale care sugerează o precizie de până la 93%. Cercetătorii spun că noua tehnologie ar putea „revoluționa” modul în care este diagnosticată boala.

În Marea Britanie a fost creat un test care utilizează lasere pentru a detecta diferite tipuri de demență în doar câteva secunde și ar putea „revoluționa” modul în care este diagnosticată boala, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Diagnosticarea demenței poate dura până la doi ani, dar această tehnică bazată pe laser este mai ieftină decât testele actuale și poate oferi rezultate în doar câteva secunde, au declarat cercetătorii.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Experții de la Spitalul universitar și Universitatea din Southampton (UHS) din Marea Britanie conduc un studiu care analizează fluidele corporale. O singură picătură de sânge, lichid spinal sau mucus, este analizată folosind lasere pentru a identifica persoanele cu demență aflate la începutul bolii.

Laserele creează mici vibrații în cadrul moleculelor care pot fi analizate și furnizează un profil de semnal unic – numit spectru – permițând oamenilor de știință să examineze proteinele, lipidele, metaboliții și alte biomolecule prezente în probă.

Diferitele molecule vibrează în moduri diferite, iar acest profil reprezintă compoziția biomoleculară a probei, oferind o „amprentă biochimică” a stării de sănătate și de boală a persoanei.

Testul revoluționar poate oferi rezultate în câteva secunde și ar fi mult mai ieftin decât alte teste de diagnostic disponibile în prezent. De asemenea, ar putea fi disponibil în afara laboratorului, direct în cadrul unei clinici.

Rezultatele inițiale au arătat că poate detecta boala Alzheimer cu o precizie medie de peste 93%, spun cercetătorii.

Dr. Chris Kipps, neurolog consultant la Spitalul Universitar Southampton, a declarat într-un comunicat că noua tehnică reprezintă „o descoperire în tehnologia medicală” și ar putea „schimba modul în care este abordată diagnosticarea demenței”.

„Această tehnică bazată pe laser ar putea schimba modul în care abordăm diagnosticul demenței și ar putea îmbunătăți semnificativ accesibilitatea și eficiența analizei biomarkerilor actuali. Aceasta reprezintă o descoperire în domeniul tehnologiei medicale și nu este doar un salt în calitatea asistenței medicale ci o schimbare de paradigmă, redefinind abordarea noastră clinică a bolilor neurodegenerative”, a spus el.

Există mai multe tipuri diferite de astfel de afecțiuni cum ar fi Alzheimer și demența vasculară, care este progresivă și se agravează în timp.

Diagnosticarea demenței poate dura mai mult de doi ani cu instrumentele de diagnostic actuale, care pot include scanări ale creierului și teste de memorie.

Mulți oameni nu primesc un diagnostic până într-un stadiu mult mai avansat al bolii, când opțiunile de tratament sunt mai puțin eficiente, spun cercetătorii.

Ei au afirmat că una dintre principalele provocări este să se facă distincția între tipurile de demență foarte asemănătoare.

Speranța este că noua tehnologie, cunoscută sub numele de spectroscopie Raman cu excitare multiplă (MX-Raman), va crea ceea ce cercetătorii numesc o „amprentă biochimică” a unei persoane pentru a ajuta la identificarea tipului de demență.

„Această abordare integrată are potențialul de a revoluționa diagnosticarea demenței”, a adăugat prof. Sumeet Mahajan, profesor de biofotonică moleculară și imagistică la Universitatea din Southampton, precizând că „tehnica MX-Raman este echipată în mod unic pentru a aborda aceste provocări și dorim ca această tehnologie să conducă la rezultate mult îmbunătățite pentru pacienți”.

În prezent, cercetătorii conduc un studiu de pionierat pentru a investiga noul test bazat pe laser care ar putea detecta diferite tipuri de demență la începutul bolii. Dacă va avea succes, testul îi va ajuta pe medici să identifice rapid pacienții care ar putea fi eligibili pentru noi tratamente medicamentoase într-un moment în care acestea sunt cel mai probabil să fie eficiente.

viewscnt
Afla mai multe despre
dementa
test laser