Thrillerul SF „Venom” s-a menținut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

Thrillerul SF „Venom” s-a menținut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 oct 2018

Thrillerul SF „Venom”, cu Tom Hardy, Michelle Williams și Riz Ahmed în distribuție, s-a menținut pe primul loc în box office-ul românesc, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de peste 1,5 milioane de lei.

Filmul regizat de Ruben Fleischer a fost vizionat de 65.409 spectatori și a generat încasări de 1.531.940 de lei, potrivit cifrelor transmise de Cinemagia.

Urmărește-ne și pe Google News

Comedia de acțiune „Johnny English lovește din nou/ Johnny English Strikes Again", în regia lui David Kerr, cu Rowan Atkinson, Emma Thompson, Jake Lacy și Olga Kurylenko în distribuție, și-a menținut, de asemenea, poziția, după ce a generat încasări de 495.907 lei și a fost vizionată de 24.236 de spectatori în al doilea weekend de la lansare, scrie News.ro.

Filmul de acțiune „Mile 22 - Misiune secretă”, cu Mark Wahlberg, Lauren Cohan, Iko Uwais, Ronda Rousey și John Malkovich în distribuție, a debutat pe locul al treilea în box office-ul românesc, cu încasări de 330.472 de lei și 15.670 de spectatori.

A murit Paul Allen, cofondator al Microsoft CITEȘTE ȘI A murit Paul Allen, cofondator al Microsoft

Lungmetrajul „Primul om pe Lună/ First Man”, în care Ryan Gosling joacă rolul astronautului Neil Armstrong, a debutat pe poziția a patra în clasament, cu încasări de 186.588 de lei și 8.483 de spectatori.

Comedia „Loserii de la seral/ Night School”, cu Kevin Hart și Tiffany Haddish în rolurile principale, a coborât două locuri, până pe cinci, după ce - în al treilea weekend de la premieră - a generat încasări de 154.613 lei și a fost vizionată de 7.309 spectatori.

Animația „Wheely: Voios și Iute/ Wheely", în regia lui Yusry Kru, a urcat un loc, până pe șase, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de 123.505 lei și a fost vizionată de 6.544 de spectatori.

O altă animație, „Ploey - Inimă de viteaz/ Ploey - You Never Fly Alone", a coborât două locuri după al patrulea weekend de la premieră, când a generat încasări de 122.040 de lei și a fost vizionată de 6.428 de spectatori.

Thrillerul „Vremuri grele la El Royale/ Bad Times at the El Royale”, cu Jeff Bridges, Cynthia Erivo și Dakota Johnson în distribuție, a debutat pe locul al optulea, cu încasări de 121.482 de lei și 5.672 de spectatori.

„Blestemul celor rămași/ I Still See You”, thriller regizat de Scott Speer, a debutat în clasamentul românesc cu încasări de 109.220 de lei și 5.808 spectatori.

Locul al zecelea a fost ocupat de lungmetrajul fantasy „Misterul ceasului din perete/ The House With A Clock In Its Walls”, cu Jack Black și Cate Blanchett în distribuție, în coborâre două locuri. Filmul a generat încasări de 98.774 de lei, în al treilea weekend, când a fost vizionat de 5.215 spectatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
venom
box office
film