Moștenitorii Samsung cedează opere de Picasso, Monet și Gauguin pentru soluționarea drepturilor de succesiune

Moștenitorii Samsung cedează opere de Picasso, Monet și Gauguin pentru soluționarea drepturilor de succesiune
scris 28 apr 2021

Moștenitorii gigantului Samsung, de departe cel mai important conglomerat sud-coreean, au anunțat miercuri că intenționează să cedeze tablouri de Picasso, Monet și Gauguin pentru soluționarea drepturilor de succesiune după decesul tatălui lor, care se ridică la aproape 9 miliarde de euro, informează AFP.

Lee Kun-hee, cel care a prezidat ascensiunea Samsung Electronics la nivel mondial, era cea mai bogată persoană din Coreea de Sud la momentului decesului, în luna octombrie a anului trecut, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o avere estimată la 22.000 de miliarde de woni sud-coreeni (16,4 miliarde de euro), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Coreea de Sud are o legislație foarte strictă în ceea ce privește moștenirile, cu rate de impozitare foarte mari. Aceasta implică impozite deosebit de mari pentru moștenitorii lui Lee Kun-hee, printre care patronul de facto al grupului Samsung, Lee Jae-yong, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru corupție.

Familia Lee ''se așteaptă să plătească peste 12.000 de miliarde de woni în impozite asociate succesiunii, ceea ce înseamnă peste jumătate din patrimoniul total al fostului președinte'', a indicat Samsung într-un comunicat.

''Aceste drepturi de succesiune sunt printre cele mai mari solicitate vreodată în Coreea și în lume'', a continuat grupul precizând că familia va achita aceste impozite în șase tranșe, începând din această lună.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Acest patrimoniu include acțiuni la Samsung Electronics, Samsung Life și Samsung C&T Corporation, dar și proprietăți funciare, potrivit comunicatului.

Lee Kun-hee a deținut și o colecție impresionantă de opere de artă, a căror valoare este cuprinsă, potrivit unor media, între 2.000 și 3.000 de miliarde de woni.

Samsung precizează că 23.000 de opere din această colecție vor fi donate, 14 obiecte fiind incluse pe lista ''Comorilor Naționale'' din Coreea de Sud, ce vor fi prezentate Muzeului Național din această țară.

Opere de Marc Chagall, Pablo Picasso, Paul Gauguin, Claude Monet, Joan Miro și Salvador Dali vor fi donate Muzeului Național de Artă Contemporană (MMCA).

Potrivit unor media, aceste donații de opere de artă ar trebui să contribuie la reducerea facturii fiscale pentru familie.

Mii de miliarde de woni vor fi, de asemenea, donați pentru lucrări în domeniul sanitar, din care jumătate vor fi folosiți pentru finanțarea primului spital din Seul specializat în boli infecțioase.

Cifra de afaceri a grupului Samsung, a cărui companie Samsung Electronics este unul dintre liderii mondiali pe piața smartphone-urilor și cipurilor de memorie, reprezintă o cincime din Produsul Intern Brut (PIB) al Coreei de Sud, a 12-a economie a lumii

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
picasso
monet