Focurile de artificii din noaptea de Revelion din Sydney se vor desfășura fără spectatori

Focurile de artificii din noaptea de Revelion din Sydney se vor desfășura fără spectatori
scris 28 dec 2020

Spectacolul de artificii din Sydney din noaptea de Revelion va avea loc și anul acesta, dar din cauza pandemiei, nu va fi la fel de extravagant ca la edițiile precedente, iar spectatorilor nu li se va permite accesul pe malurile portului pentru a admira ceremonia, au anunțat luni autoritățile, potrivit DPA.

Artificiile vor fi lansate de pe Sydney Harbour Bridge timp de doar șapte minute, iar oamenii nu vor avea voie să se reunească în oraș sau pe plajă pentru a admira spectacolul pentru a preîntâmpina formarea unor aglomerări de persoane care ar putea duce la transmiterea coronavirusului, le-a spus reporterilor prim-ministrul New South Wales (NSW), Gladys Berejiklian, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Anul 2020, în cinematografie - De la gale strălucitoare la ceremonii online. Industria filmului, în cel mai mare impas din istorie CITEȘTE ȘI Anul 2020, în cinematografie - De la gale strălucitoare la ceremonii online. Industria filmului, în cel mai mare impas din istorie

''Mesajul meu puternic către toată lumea anul acesta este de a admira focurile de artificii la televizor'', a spus Berejiklian.

Persoanele care intră în zonele restricționate în noaptea de Anul Nou pentru a face o vizită, a ajunge la un hotel sau la un restaurant unde au rezervare trebuie să dețină un permis special care să le permită trecerea de filtrele rutiere instalate de poliție.

Plajele din regiunea de nord a Sydney, unde, în urma izbucnirii unui focar, au fost infectați 127 de oameni, sunt plasate în carantină strictă.

În restul orașului Sydney, cel mult 10 persoane au permisiunea de a merge în vizită într-o altă locuință, iar festivitățile în aer liber sunt limitate la un număr de maxim 50 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
focuri de artificii
sydney