Eșecul comercial al filmului „Rules Don't Apply” a dus la intentarea unui proces, Regency Entertainment dând în judecată casa de producție deținută de Warren Beatty, regizorul și scenaristul peliculei, susținând că cineastul și alți investitori nu au rambursat sumele care îi revin companiei, după ce aceasta a oferit fonduri considerabile pentru realizarea proiectului.
Potrivit Regency, în anul 2013, reprezentanții companiei au căzut de acord cu Beatty să finanțeze și să distribuie filmul biografic dedicat lui Howard Hughes, al cărui scenariu a fost scris de Warren Beatty, care a și regizat pelicula și l-a interpretat pe Hughes, scrie hollywoodreporter.com.
Reprezentanții companiei Regency Entertainment susțin că au fost de acord să ofere fonduri în avans pentru acest film, urmând să recupereze banii din veniturile filmului, scrie News.ro.
În afară de distribuirea filmului, Regency susține că a investit 2,5 milioane de dolari în proiectul cinematografic și că a stabilit acorduri separate cu alți investitori pentru a acoperi eventualul deficit.
„Pârâții au fost de acord să acopere orice deficit și să restituie banii companiei Regency”, a menționat avocatul Richard Kendall în plângerea depusă vineri la Los Angeles County Superior Court.
Filmul, cu Lily Collins, Haley Bennett și Taissa Farmiga în distribuție, a avut un buget de 25 de milioane de dolari, a înregistrat încasări de 3,9 milioane de dolari la nivel mondial. „Nu a fost un succes comercial”, a scris Kendall. Potrivit lui, costurile de distribuție au depășit încasările cu peste 21 de milioane de dolari.
Potrivit Regency, pârâții refuză să facă plățile la care sunt obligați prin contract.