Dune 2 a fost confirmat oficial și a fost stabilită data când va ajunge în cinematografe

Dune 2 a fost confirmat oficial și a fost stabilită data când va ajunge în cinematografe
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 oct 2021

Legendary Entertainment a anunțat că „Dune”, lungmetrajul SF regizat de Denis Villeneuve, va avea o continuare. Warner Bros. va distribui filmul și îl va finanța, deși Legendary este principala sursă financiară din spatele filmului și deține drepturile de ecranizare a cărții lui Frank Herbert, potrivit Variety.

Filmul va rula doar în cinematografe și Legendary va căpăta forță după ce „Dune” a fost lansat simultan în cinematografe și pe HBO Max săptămâna trecută. Strategia Warner Bros. impusă de pandemie, a dus la un scandal când a fost anunțată în 2020, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online CITEȘTE ȘI Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online

„Dune: Part 2” va rula în cinematografe pe 20 octombrie 2023.

Prima parte a filmului SF, care a fost lansată pe 22 octombrie în Statele Unite, a înregistrat venituri de 41 de milioane de dolari în primul weekend. La nivel global, filmul a acumulat 225 de milioane de dolari.

Într-o ecranizare fidelă a cărții lui Frank Herbert, filmul „Dune”, în regia lui Denis Villeneuve spune povestea lui Paul Atreides, un tânăr strălucit și talentat care trebuie să meargă pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a asigura viitorul familiei sale și a poporului său. Pe măsură ce forțele malefice izbucnesc într-un conflict legat de supremația universului și asupra controlului uneia dintre cele mai prețioase resurse, capabilă să deblocheze cel mai mare potențial al umanității - vor supraviețui doar cei care își pot stăpâni frica.

Cele mai mari amenințări informatice pentru companii CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii

Villeneuve a regizat pe baza unui scenariu pe care l-a scris împreună cu Jon Spaihts și Eric Roth.

Alături de Timothée Chalamet („Call Me by Your Name”, „Little Women”) și Rebecca Ferguson („Doctor Sleep", „Mission: Impossible - Fallout”), din distribuție fac parte Oscar Isaac („Star Wars”), Josh Brolin („Milk”, „Avengers: Infinity War”), Stellan Skarsgård („Cernobîl”, „Avengers: Age of Ultron”), Dave Bautista („Guardians of the Galaxy”, „Avengers: Endgame”), Stephen McKinley Henderson („ Fences”, „Lady Bird”), Zendaya („ Spider-Man: Homecoming”, „Euforia”), Chang Chen, David Dastmalchian, Sharon Duncan-Brewster, Charlotte Rampling, Jason Momoa și Javier Bardem.

Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0 CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0

Denis Villeneuve a și produs filmul împreună cu Mary Parent, Cale Boyter și Joe Caracciolo, Jr. Producătorii executivi sunt Tanya Lapointe, Joshua Grode, Herbert W. Gains, Jon Spaihts, Thomas Tull, Brian Herbert, Byron Merritt și Kim Herbert. Compozitorul Hans Zimmer („Blade Runner 2049”, „Inception”, „Gladiator”, „The Lion King”), premiat cu Oscar, semnează coloana sonoră.

viewscnt
Afla mai multe despre
dune
sf