5 ani de Wellington – Corporate Wellness în cifre: peste 152.000 de participanți, 700 de teme și concepte de wellbeing on-site, peste 200 de activități și programe online

5 ani de Wellington – Corporate Wellness în cifre: peste 152.000 de participanți, 700 de teme și concepte de wellbeing on-site, peste 200 de activități și programe online
scris 1 oct 2020

Wellington, prima companie din România care oferă servicii de Corporate Wellness sărbătorește 5 ani de la înființarea și crearea brandului.

„Participând la mai multe congrese internaționale de Corporate Wellness desfășurate în SUA, am realizat că wellbeing-ul înseamnă mai mult decât o simplă responsabilitate a angajaților, fiind necesară integrarea componentei de wellbeing în cultura organizațională a fiecărei companii. Planificarea schimbării și managementul performanței înseamnă mai mult decât oferirea drept beneficiu a unui abonament la sală sau a unui coș de fructe lângă expresorul de cafea, ea implică leadership și strategii de business.

Urmărește-ne și pe Google News

De aceea, în anul 2015, am creat brandul Wellington, care a devenit un ”trendsetter” în domeniul Corporate Wellness, mutând focusul de la beneficiile acordate salariatului dintr-o listă lungă de opțiuni la integrarea conceptului de wellbeing în cadrul culturii organizaționale a companiilor.” - declară Alina Grozescu, CEO Wellington și Max Relax.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Programele Wellington s-au desfășurat până anul acesta on-site, la sediul clienților săi. Aceste inițiative au scopul de a informa, educa și încuraja angajații să trăiască sănătos. Rezultatele se văd în îmbunătățirea mediului de lucru, creșterea productivității și a motivației.

De-a lungul celor 5 ani de activitate cifrele arată că parteneriatele create de Wellington cu clienții săi au adus o creștere exponențială a industriei de wellbeing din România:

  1. 138 de clienți
  2. Peste 152.358 participanți
  3. 3.095 de activități și programe organizate
  4. Peste 700 teme și concepte On-site
  5. Peste 200 de activități și programe disponibile on-line

Indiferent de provocările pieței, Wellington este una dintre companiile de pe piața românească care se reinventează și se adaptează constant.

„Criza generată de COVID-19, care a restricționat deplasările și a impus, implicit, lucrul de acasă,  a reprezentat cadrul care m-a determinat să accelerez dezvoltarea platformei digitale de wellbeing care să ne permită  transferul în on-line a activităților organizate în mod obișnuit, on-site. Bazându-mă pe experiența dobândită în ultimii 14 ani în domeniul wellbeing-ului, am creat împreună cu echipa Wellington Digital Wellbeing Platform, o platformă care facilitează accesul angajaților la resurse digitale de wellbeing și care acoperă toți cei 7 piloni principali pe care trebuie să îi conțină acest tip de programe: zona fizică, emoțională, zona spirituală, zona de mediu, zona financiară, zona intelectuală și zona socială.” – a spus Alina Grozescu.

„Aceste vremuri îmi confirmă faptul că wellbeing-ul angajaților trebuie să fie o componentă strategică a companiilor și nu o bifă a planului de beneficii, și mă bucur că prin ceea ce facem noi, la Wellington, putem ajuta companiile să urmeze această direcție.” - concluzionează Grozescu.

Grupurile Wellington și Max Relax au atins în anul 2019 o cifră de afaceri de 1 mil de euro prin serviciile de wellbeing și On-Site Chair Massage.

Wellington oferă programe integrate de corporate wellness, personalizate în funcție de nevoile și obiectivele fiecărui client.
Gama de programe acoperă în totalitate ariile conceptului de wellness și vine în sprijinul companiilor responsabile, dispuse să investească în starea de bine a angajaților. Wellington este, astfel, un partener de încredere care oferă instrumentele și suportul necesare pentru un stil de viață echilibrat.

Echipa Wellington este formată din specialiști în Corporate Wellness certificați de către National Wellness Institute (Worksite Wellness Certificate) și Corporate Health & Wellness Association (Corporate Wellness Specialist) cu experiență de peste 10 ani în aria de wellbeing.

viewscnt
Afla mai multe despre
wellington
corporate wellness
alina grozescu