Ginerele lui Trump recunoaște că s-a întâlnit cu ruși în patru rânduri în campanie, dar dezminte orice complicitate

Ginerele lui Trump recunoaște că s-a întâlnit cu ruși în patru rânduri în campanie, dar dezminte orice complicitate
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 iul 2017

Jared Kushner, ginerele și consilierul special al președintelui Donald Trump, a recunoscut luni că s-a întâlnit cu ruși în patru rânduri, în timpul campaniei electorale, dar a dezmințit orice complicitate în vederea unei victorii a socrului său, relatează AFP.

Presa americană a publicat un comunicat în acest sens, cu doar câteva ore înaintea audierii lui Kushner în Comisia pentru Informații a Senatului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Kushner și-a prezentat în acest comunicat contactele cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak și alți oficiali ruși ca făcând parte din sarcinile sale normale, în contextul în care se ocupa cu relațiile cu guverne străine în cadrul echipei de campanie a lui Trump.

”Eu nu am comis vreo complicitate și nu cunosc pe nimeni altcineva din echipa de campanie care să fie comis complicități cu vreun guvern străin, indiferent care ar fi el”, scrie Jared Kushner în acest comunicat de 11 pagini, cittat de ziarul The Washington Post (WP).

”Eu nu am avut contacte nepotrivite. Eu nu depindeam de fonduri ruse pentru a-mi finanța afacerile în sectorul privat”, continuă el.

Ford va înceta fabricarea modelului B-Max la Craiova în luna septembrie. Pentru noul EcoSport vor fi angajate alte 700 de persoane CITEȘTE ȘI Ford va înceta fabricarea modelului B-Max la Craiova în luna septembrie. Pentru noul EcoSport vor fi angajate alte 700 de persoane

Jared Kushner, soțul Ivankăi Trump, fiica mai mare a președintelui american, urmează să fie audiat în ”afacerea rusă” cu ușile închise luni, în Comisia pentru Informații din cadrul Senatului, iar apoi, marți, să fie audiat în Comisia pentru Informații din cadrul Camerei Rreprezentanților.

Începând din mai, o echipă de anchetatori condusă de procurorul special și fostul director FBI Robert Mueller încearcă să stabilească dacă există legături între un presupus amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016 și foști oficiali din echipa de campanie a lui Donald Trump, membri ai familiei miliardarului și poate chiar președintele însuși.

Senatul și Camera Reprezentanților efectuează anchete separate cu privire la acest subiect.

viewscnt
Afla mai multe despre
jared kushner
trump