Teraplast are liber de la Consiliul Concurenței pentru achiziția Depaco

Teraplast are liber de la Consiliul Concurenței pentru achiziția Depaco
scris 30 mai 2017

Compania Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a primit din partea Consiliului Concurenței decizia de neobiecțiune privind operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin achiziția a 50% din producătorul de țiglă Depaco.

În urma acestei tranzacții Teraplast va achiziționa pachetul de 50% din părțile sociale ale Depaco SRL (care la rândul său deține 51% din părțile sociale ale societății Cortina WTB SRL), iar asociatul fondator, Dragoș Irimescu, va rămâne un asociat important al companiei. Operațiunile Depaco vor fi conduse de Valeriu Irimescu din poziția de director general.

Urmărește-ne și pe Google News

"Depaco este o companie solidă și suntem convinși că va aduce plus valoare business-ului Teraplast Group. Vom incepe să exploatăm sinergiile de aprovizionare și cele comerciale, astfel încât să realizăm ceea ce ne-am propus pentru Depaco și implicit pentru Grupul Teraplast”, a declarat Dorel Goia, Președinte al Consiliului de Administrație Teraplast:  .

Compania Depaco a fost înființată în anul 1999 și este al doilea producător de tiglă metalică de pe piața din România. În prezent, procesul de producție din fabrica Depaco de la Băicoi se desfașoara pe mai mult de 40 linii automate: pentru țiglă metalică de diverse profiluri, pentru tabla cutată, pentru sistemul de jgheaburi și burlane și pentru multe alte accesorii. În anul 2016 firma a avut o cifră de afaceri de 130 milioane lei, un câștig pretaxare EBITDA de 15,76 milioane lei și un profit net de 11 milioane lei.

EXCLUSIV Propunerile de TVA zero la locuințe și publicitate sunt pregătite să fie eliminate. Va fi doar TVA de 5% la produse din agricultură CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Propunerile de TVA zero la locuințe și publicitate sunt pregătite să fie eliminate. Va fi doar TVA de 5% la produse din agricultură

Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate și Tâmplărie termoizolantă, deținând poziții de top pe o mare parte din aceste piețe. Compania-mamă Teraplast este lider de piață pe segmentele de canalizări exterioare și granule, și este al doilea jucător de pe piața de canalizări interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucător de pe piața de panouri sandwich și liderul pieței de structuri metalice zincate.

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
consiliul concurentei
depaco