Piața românească de investiții imobiliare înregistrează cel mai ridicat nivel al randamentelor din Europa. Noi investitori își fac apariția

Piața românească de investiții imobiliare înregistrează cel mai ridicat nivel al randamentelor din Europa. Noi investitori își fac apariția
scris 20 sep 2018

Anul 2018 va atrage cel mai probabil cel puțin același volum de investiții imobiliare ca și anul precedent. Chiar dacă în primul trimestru al acestui an creșterea economică a încetinit, FMI previzionează o creștere de 5,1% din PIB pentru România în 2018. Rata șomajului se află de asemenea pe un trend descendent, de la 5,2% anul trecut la 4,6% în acest an.

Randamentele investiționale au rămas aproximativ aceleași ca în 2017, cu randamentul investițional pentru birouri scăzând cu 0,25%, în timp ce randamentele în zona de retail au crescut ușor, arată datele companie de consultanță imobiliară Savills.

Urmărește-ne și pe Google News

Faptul că produsele disponibile pe piață sunt mai numeroase, în special pe segmentul de birouri, amânarea unor tranzacții începute anul trecut precum și un interes crescut din partea unor investitori străini noi pe piața românească vor influența, în 2018, progresia pieței autohtone de investiții pe care am observat-o un ultimii doi ani.

Perioada

Oraș

Creștere PIB

Randament investițional birouri

Randament investițional spații  industriale

Randament investițional centre comerciale

S1 2018

București

4.2%

7,25%

8,50%

7,00%

Sursa: Crosspoint Real Estate Research

Valoarea estimată a tranzacțiilor în S1 2018 (milioane euro)
Birouri:           278.8 (65%)
Retail:            135 (31.5%)
Industrial:       11 (2.5%)
Hoteluri:             3.8 (1%)
Total:              428.6

Piața românească de investiții imobiliare înregistrează cel mai ridicat nivel al randamentelor din Europa. Noi investitori își fac apariția

Deși în primul trimestru al lui 2018 piața de investiții nu a avut o evoluție semnificativă, în trimestrul II volumul tranzacțiilor a crescut, echilibrând valoarea totală a investițiilor pentru primul semestru al acestui an. Chiar dacă nivelul investițiilor nu l-a atins pe cel din primul semestru al anului trecut, fiind cu 20% mai mic decât în S1 2017, acesta a ajuns la 428 milioane euro, cu tranzacții 384 milioane euro în trimestrul al doilea.

Cea mai intensă activitate de investiții s-a înregistrat pe segmentul de birouri, cu o cotă de 65% din valoarea totală a tranzacțiilor. Cea mai importantă tranzacție pe acest segment (170 milioane euro) a fost vânzarea complexului de birouri Oregon Park din București către Lion’s Head Investment, un fond de investiții cu capital sud-african și un jucător nou pe piața românească de investiții.

Liber la achiziții mai scumpe. Standardele de cost pentru lucrările de investiții publice au fost abrogate și vor fi stabilite pe proprie răspundere de beneficiarii fondurilor de la buget CITEȘTE ȘI Liber la achiziții mai scumpe. Standardele de cost pentru lucrările de investiții publice au fost abrogate și vor fi stabilite pe proprie răspundere de beneficiarii fondurilor de la buget

Cu o cotă de 32% din total investiții, sectorul de retail a înregistrat o tranzacție semnificativă în București, unde Militari Shopping Center a fost vândut pentru 95 milioane euro  unui alt investitor din Africa de Sud, MAS RE. Celelalte două orașe unde câteva produse de retail de mici dimensiuni au atras investitori au fost Sibiu și Brașov.

Din cauza deficitului de produse noi, pe piața industrială s-a înregistrat o singură tranzacție importantă, în Brașov, unde WDP a achiziționat un proiect industrial de 20.000 metri pătrați pentru 11 milioane euro.

Piața românească de investiții imobiliare înregistrează cel mai ridicat nivel al randamentelor din Europa. Noi investitori își fac apariția

Top tranzacții în România în primul semestru al lui 2018

Trimestru

Nume

Oraș

Segment

Vânzător

Cumpărător

Pret

(milioane €)

Q2

Oregon Park

București

Birouri

Portland Trust

Lion's Head Investment

170

Q2

Militari Shopping Center

București

Retail

Atrium European Real Estate Limited

MAS Real Estate Inc

95

Q2

Campus 6 (Building 1)

București

Birouri

Skanska

CA Immo

53

Q2

UTI Business Center

București

Birouri

UTI Grup

ForeVest Capital Partners

24

Q1

Festival Mall

Sibiu

Retail

Primavera Development

NEPI Rockcastle

21

Q1

Victoriei 109/Victoriei 139

București

Birouri

n/a

Hagag Development Europe

20

Sursa: Crosspoint Real Estate Research

Noi investitori își fac apariția pe piață românească, încurajați de rezultatele investitorilor consacrați, arată autorii studiului. Dominată de investitori străini, în special fonduri de investiții sud-africane, România a devenit un punct de intrare pentru instituțiile din Africa de Sud, care doresc să își extindă portofoliile în Europa Centrală și de Est. Piața românească de investiții înregistrează cel mai ridicat nivel din Europa al randamentelor investiționale (7.25%-7.5% pentru clădiri de birouri). Luând în considerare condițiile economice relativ stabile ne putem aștepta la o creștere a interesului investitorilor străini pentru România și la o potențială compresie a randamentelor, mai spun cei de la Savills.

Până la sfârșitul anului, volumul investițiilor imobiliare va atinge cel mai probabil nivelul de 1 miliard de euro de anul trecut. Clădirile de birouri vor continua să fie produsele cele mai căutate. O dată cu livrarea de noi proiecte industriale și cu nevoia de expansiune a jucătorilor existenți, există șanse ca până la sfârșitul anului acest segment să înregistreze câteva tranzacții importante. Activitatea investițională pe piața de retail se va concentra cel mai probabil pe piețele secundare. Capitala va rămâne  destinația de top pentru investitori, datorită accesului la produsele de calitate, a disponibilității forței de muncă calificate și a prezenței celor mai importanți operatori economici din țară.

Principalii factori de creștere

Creștere impulsionată de cererea internă
O creștere stabilă a consumului este reflectată în datele cu privire la cifra de afaceri a segmentului de retail și din optimismul din ce în ce mai mare al consumatorului. Încrederea și așteptările populației precum și indicele de consum s-au apropiat de nivelurile perioadei pre-criză. Perspectiva pozitivă a consumatorilor este bazată pe doi factori-cheie: o creștere semnificativă a veniturilor (a salariului minim pe economie, a salariilor bugetarilor, a pensiilor) și disponibilitatea de credite cu dobânzi mici.

Nivelul de taxare al României este unul relativ scăzut în comparație cu alte state din UE
Noul Cod Fiscal și cel de Procedură Fiscală, intrate în vigoare în ianuarie 2016, au introdus câteva stimulente pentru companii și investitori individuali, în combinație cu reducerea cotei standard a TVA. Începând cu 1 ianuarie 2018, companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 1 mil. EUR vor plăti o taxă pe venit de 1% în favoarea vechii taxe pe profit de 16%. Aproape 70% dintre directorii financiari din România sunt de părere că aceste schimbări în sistemul de taxare vor le afecta afacerile în mod pozitiv. 

Nivelul educațional rămâne unul din punctele forte ale României, în special în cazurile competențelor lingvistice și IT
Forța de muncă ieftină dar talentată este un factor care atrage centre de outsourcing. Sectoarele BPO/SSC sunt un factor determinant în creșterea economică a țării. Nouă orașe din România sunt în top 15 orașe cu cea mai mare viteză de download din lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
investitii
fmi
constructii
birouri