Nelu Tătaru a afirmat sâmbătă, la Constanța, că bazinele din sanatoriilor balneare ar putea fi deschise spre sfârșitul toamnei, dar că totul depinde dacă va exista o scădere a transmiterii comunitare a noului coronavirus. Ministrul Sănătății a făcut sâmbătă, o vizită în județul Constanța unde a vizitat și mai multe sanatorii balneare, transmite News.ro.
„Astăzi (sâmbătă - n.r.) am făcut o evaluare locală a instituțiilor care sunt sub coordonarea și subordonarea Ministerului Sănătății, sanatoriile balneare de la Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord, precum și DSP și Sația Județeană de Ambulanță. Evaluările sunt făcute și în măsura necesităților pe care aceste obiective le au, dar și o evaluare la zi, având în vedere că suntem într-un context pandemic, iar litoralul în aceste zile este una din cele mai aglomerate zone”, a declarat Tătaru.
El a precizat că sanatoriile balneare sunt deschise în această perioadă, dar la o capacitate mult mai mică decât ar fi fost în mod normal.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Sunt redeschise cu o capacitate mai mică decât ar putea în condiții obișnuite. De exemplu, sunt pentru 80 de beneficiari la Mangalia din 300 de locuri, pentru 300 de beneficiari la Techirghiol din aproape 850 de locuri, iar pentru 30 de beneficiari din 120 de locuri la Eforie Nord. Am vrut să văd respectarea regulilor impuse de pandemie, se respectă dar sunt necesare mult mai multe investiții decât avem în acest moment”, a explicat ministrul.
Întrebat când vor fi redeschise bazinele din sanatoriile balneare, Nelu Tătaru a răspuns: „Totul ține de evoluția transmiterii comunitate. În contextul în care vom avea scăderea acestei transmiteri comunitare riscurile vor scădea, vom avea un număr de cazuri noi mai mici de la o zi la alta, cu o monitorizare permanentă atât din punct de vedere al testărilor, cât și al evoluției fiecărui beneficiar din acele bazine, vom redeschide și acele bazine. Să sperăm că spre sfârșitul toamnei”.