Piețele financiare în mod normal predictibile din Europa Centrală și de Est (CEE) sunt deodată dinamice, regiunea confruntându-se cu cele mai diverse riscuri economice și geopolitice din ultimele decenii, iar investitorii internaționali încep să le urmărească atent, se arată într-o analiză realizată de Reuters.
UE se confruntă cu o criză a migranților la frontierele estice, iar blocul comunitar susține că este alimentată de Belarus, tensiunile dintre Ucraina și Rusia răbufnesc din nou, Bruxellesul este blocat într-o dispută cu guvernele din Polonia și Ungaria privind statul de drept și democrația, iar România nu are guvern, scrie Agerpres.
Investitorii au privit mult timp regiunea ca pe un fel de hibrid, unde puteau beneficia de ratele scăzute ale dobânzilor din UE, dar zona nu era deplin în afara orbitei Rusiei, în special la periferie.
Cea mai recentă serie de evenimente este imposibil de compartimentat, chiar dacă sunt importante pentru cei care urmăresc evoluțiile de pe piețe creșterea semnificativă a inflației și majorarea numărului de cazuri de Covid-19.
Forintul ungar, zlotul polonez, leul românesc, rubla rusească și rubla din Belarus sunt cinci dintre cele opt monede cu cele mai slabe performanțe pe plan global luna aceasta, iar piețele bursiere din Europa de Est au cea mai slabă evoluție de peste un an.
"Bine ați revenit pe piețele emergente", este titlul unui raport al JPMorgan referitor la sporirea presiunilor în regiune, după ani de calm relativ.
Mii de migranți încearcă de luni de zile să ajungă în Uniunea Europeană dinspre Belarus. Situația a degenerat în ultimele săptămâni, iar mai multe mii de persoane au rămas blocate la frontiera polonezo-belarusă, provocând tensiuni importante între Minsk, susținut de Moscova, și Bruxelles.
Europenii acuză regimul președintelui belarus Aleksandr Lukașenko de faptul că a orchestrat acest aflux de migranți - majoritatea provenind din Orientul Mijlociu - eliberându-le vize, ca să se răzbune pentru sancțiunile occidentale.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni Rusia cu privire la orice nouă "acțiune agresivă" la frontiera cu Ucraina, unde în ultimele zile au fost observate mișcări "importante și neobișnuite" de trupe rusești.
România încă încearcă să încropească un guvern, în timp ce apelurile la separatism din Bosnia reprezintă un avertisment al revenirii conflictelor etnice în Balcani.
CITEȘTE ȘI Munca remote creează oportunități de joburi în IT, cu salarii de până la 4.000 de euro„Vedem efecte asupra majorității activelor”, a explicat Viktor Szabo, de la firma de investiții abrdn, făcând referire la deprecierea monedelor din Ucraina și Rusia și a unor bonduri guvernamentale din regiune.
Deși tensiunile geopolitice au dominat știrile, analistul Manik Narain de la UBS avertizează asupra deteriorării semnificative a fundamentelor economice din Europa Centrală și de Est.
Creșterea importurilor și problemele din lanțurile de aprovizionare în sectoare cheie de export, cum ar fi producția auto, vor duce probabil în Polonia la primul deficit al balanței comerciale din 2012. Disputa îndelungată cu Bruxellesul ar putea fi costisitoare, dacă nu va fi rezolvată, a declarat Narain.
JPMorgan estimează că deteriorarea pozițiilor conturilor curente implică adâncirea deficitelor în Polonia, Cehia și Ungaria, ceea ce ar duce la deprecierea suplimentară a monedelor și, alături de creșterea prețului la gaze cu 300% anul acesta, ar alimenta inflația și ar forța băncile centrale să majoreze în continuare dobânzile.
„Dacă deteriorarea balanței de plăți se dovedește de lungă durată, ne așteptăm la o volatilitate valutară mai ridicată în regiune”, se arată în raportul JPMorgan.
Și costurile de împrumut vor crește. În prezent, inflația în cele trei mari economii din CEE - Polonia, Cehia și Ungaria - este în medie de aproximativ 6,5%. Dacă sfârșește prin a se stabili între 3-5%, randamentele obligațiunilor pe 10 ani în regiune ar putea atinge 3,9% - 5,2% - un nivel mult mai ridicat decât în ultimii ani.
Lyubka Dushanova, specialist la State Street Global Advisors, consideră că băncile centrale din CEE trebuie să acționeze, deoarece pierderea credibilității în lupta cu inflația provoacă slăbiciunea pieței.
„Este dificil să distilezi tensiunile geopolitice de cadrul macroeconomic. Vom vedea probabil o perioadă dificilă în regiune”, a apreciat Dushanova.