Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2019 a fost de 1.053,88 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,1% față de anul 2018, potrivit datelor provizorii 1 publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
”La creșterea PIB, în anul 2019 față de anul 2018, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri: construcțiile (+0,9%), cu o pondere de 6,4% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 16,8%; comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (+0,9%), cu o pondere de 18,2% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,8%; impozitele nete pe produs (+0,9%), cu o pondere de 9,3% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,5%”, arată INS.
Industria a avut o contribuție negativă la creșterea PIB (-0,3%) ca urmare a reducerii volumului său de activitate cu 1,5%, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Confirmare. Carburanții s-au ieftinit, în cazul liderul pieței, OMV Petrom, chiar și cu 10 bani/l. Benzina se apropie de 4,8 lei/lDin punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 5,9% contribuind cu 3,7% la creșterea PIB, precum și formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 17,8% contribuind cu 3,7% la creșterea PIB.
O contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,7%), consecință a creșterii cu 3,5% a volumului exporturilor de bunuri și servicii corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 7,2%.
Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul IV 2019 față de varianta „semnal” publicată în comunicatul de presă nr. 44 din 14 februarie 2020 fiind nesemnificativă.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile.
Comparativ cu trimestrul III 2019, PIB-ul în trimestrul IV 2019 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,5%. Față de același trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 4,3% pe seria brută și de 4,2% pe seria ajustată sezonier.
Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul IV 2019, nefiind înregistrate modificări față de varianta publicată în comunicatul de presă nr. 44 din 14 februarie 2020.
Pe seria ajustată sezonier, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul IV 2019 a fost de 274,004 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 1,5% față de trimestrul III 2019 și cu 4,2% față de trimestrul IV 2018.
Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2019 a fost de 320,373 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,3% față de trimestrul IV 2018.