2021 va fi anul în care multe companii, în special din zona IMM-urilor, vor fi nevoite să găsească soluții pentru plata datoriilor restante, rostogolite din anul trecut, numărul estimat de firme aflate în zona de rsc de insolvență fiind de circa 60.000.
În 2020, pe fondul pandemiei, firmele au acumulat datorii, și-au rostogolit creanțele. Multe dintre ele au încercat să se reinventeze, însă criza a spulberat multe domenii de activitate, precum comerțul tradițional, HORECA, industria de evenimente etc.
,,Multe companii, aflate pe pierdere înainte de criză, au primit un ajutor nesperat. Au ținut afacerea în funcțiune pentru că au beneficiat de ajutorul oferit de stat. Din păcate, în 2021, sprijinul statului se va diminua treptat și se va axa către companiile care au potențial, astfel că din economie vor dispărea multe IMM-uri, mai ales din zona serviciilor afectate de pandemie. Multe firme vor fi cu spatele la zid, vor trebui să își restructureze afacerile’’, arată o analiză Sierra Quadrant.
Scăderea numărului dosarelor noi de insolvență, în 2020, cu 12,72% față de anul precedent, de la 6.524 în 2019 la 5.694 în 2020, trebuie pusă, astfel, pe seama facilităților oferite de Guvern și a blocării activității instanțelor.
În acest an, potrivit estimărilor companiei, nu este exclus să fie atins un nivel al insolvențelor similar cu cel înregistrat în urmă cu 10 ani.
Astfel, în total, aproape 60.000 de firme se vor afla sub semnul restructurării (insolvență, concordat preventiv, faliment, suspendarea activității etc.), pe fondul scăderii sprijinului oferit de stat și accesului dificil la liniile de finanțare bancară.
În 2020, pandemia a afectat în principal firmele mici și mijlocii, slab capitalizate și prost manageriate. Cele mai multe s-au confruntat cu probleme serioase de cash-flow, în condițiile blocajului financiar și al imposibilității de a accesa credite bancare, 4 din 5 IMM-uri fiind nebancabile.
Chiar dacă numărul dosarelor de insolvență a fost mai mic, impactul economic a crescut semnificativ.
Cifra de afaceri a companiilor care au deschis insolvențe anul trecut a atins 1 miliard euro, cu 25% mai mare decât în 2019, iar valoarea activelor implicate se cifrează la 1,6 mld.euro, cu peste 30% mai mare decât în 2019.
Anul trecut, cele mai multe insolvențe au fost în HORECA, industrie, retail, energie, auto, în București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara. Pentru 2021 se estimează că, dincolo de aceste domenii, vor fi afectate de insolvențe și domeniile conexe, de la transportul aerian la agricultură, auto (piese și subansamble) și turism.
"Prelungirea pandemiei, creșterea inflației, scăderea consumului, accentuarea blocajului financiar, dinamica cursului valutar și, mai ales reducerea ajutorului oferit de stat creează, în 2021, condițiile unei furtuni perfecte din care prea puțini vor ieși la liman’’, arată analiza.
Dincolo de efectele pandemiei, cum peste 90% dintre firme sunt slab capitalizate, marea problemă o va reprezenta blocajul financiar, fapt care va afecta puternic cashflow-ul acestora.
Potrivit unui studiu realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, mai mult de jumătate din IMM-urile românești au întâmpinat probleme la încasarea facturilor în 2020.
Durata medie de plată a facturilor a crescut la 120 de zile, față de 115 zile în 2019.
58% dintre reprezentanții companiilor din România, chestionate la finele anului trecut într-un barometru Sierra Quadrant, afirmă că mai au fonduri disponibile numai pentru 1-2 luni.
Luna martie va reprezenta, pentru multe companii, un moment important, în care patronii și/sau acționarii vor trebui să decidă dacă mai continuă afacerile sau închid porțile business-ului.
Pe 31 martie va expira termenul până la care firmele vor putea accesa procedurile de eșalonare sau amnistie fiscală a datoriilor către stat.
În cazul amnistiei pentru dobânzi, penalități și accesorii, potrivit OUG nr. 69/2020 și prelungită prin OUG 229/2020, contribuabilii vor trebui să facă dovada achitării obligațiilor fiscale principale restante, până la data de 31 martie 2021.
Obligația include accesoriile restante care nu pot beneficia de amnistia fiscală, depunerea tuturor declarațiilor fiscale și depunerea cererii de anulare a accesoriilor pentru care se aplică procedura amnistiei până la data de 31 martie 2021, sub sancțiunea decăderii.
Amnistia se aplică nu doar pentru obligațiile datorate ANAF, ci și pentru obligațiile bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice, cum ar fi Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
"Va fi un moment semnificativ pentru că vom vedea câte dintre firme își vor asuma un plan de restructurare a afacerilor, altfel spus câte dintre ele sunt dispuse să continue business-ul în 2021’’, afirmă analiștii.
Dincolo de datoriile la stat, patronii/acționarii vor trebui să ia o decizie, pînă pe 15 martie, și în privința continuării suspendării ratelor și a leasingurilor, mai cu seamă că acestea au acumulat dobânzi în 2020.
,,Pentru mulți va fi aproape imposibil să mai beneficieze de aceste facilități, în condițiile în care perioada maximă de suspendare a ratelor de 9 luni include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în 2020, astfel că băncile vor avea o reală problemă cu creditele neperformante’’, explică experții.
Potrivit datelor CSALB, 560.000 de debitori au beneficiat de moratorii legislative și private până acum, adică 14,7% din totalul creditelor acordate de sectorul bancar.