BCR Pensii va deveni în acest an primul administrator autorizat să desfășoare activități de administrare de fonduri de pensii ocupaționale, cunoscute sub denumirea Pilonul 4, cererea în acest sens, anunțată luna trecută de Profit.ro, fiind avizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
În prezent, compania administrează fondul de pensii administrat privat BCR (Pilonul 2) și fondul de pensii facultative BCR Plus (Pilonul 3).
"Ca în cazul oricărui produs financiar nou, primul pas va fi un efort de prezentare a lui și de formare a pieței. Este primul produs de pensie de tip business-to-business, ceea ce duce la anumite specificități. Pensiile ocupaționale furnizează un beneficiu major nu doar angajatilor, care vor avea mai multi bani la pensie, dar și angajatorului prin componenta de retenție unică pe care o are și prin câștigul de imagine pe care existența unui fond de pensii dedicat îl oferă pe piața muncii. În principiu, fondurile de pensii ocupaționale sunt potrivite pentru marii angajatori sau pentru angajatorii medii care oferă contribuții generoase sau care doresc să se asocieze într-un singur fond. Toate acestea, din necesitatea existenței unei mase critice care să justifice crearea unui fond dedicat", a declarat pentru Profit.ro directorul general al BCR Pensii.
El a adăugat că, fiind începutul promovării unui astfel de produs, este prematur să discutam despre clienți potențiali.
"Dar sunt optimist în ce privește interesul instituțiilor publice și private", a mai spus Crăciun.
La finele lunii decembrie 2021, conform celor mai recente date, BCR Pensii administra pe Pilonul 2 active de 6,08 miliarde de lei pentru 715.868 participanți. Pe Pilonul 3, activele administrate de companie însumează 582,96 milioane de lei pentru 141.356 clienți.
Legea privind pensiile ocupaționale a intrat în vigoare la începutul anului 2020. Potrivit actului normativ, inițiativa constituirii unui fond de pensii ocupaționale aparține exclusiv unui administrator autorizat în timp ce, schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care dorește și are capacitatea financiară să ofere angajaților săi astfel de beneficii.
La un fond de pensii ocupaționale pot participa angajații unuia sau ai mai multor angajatori.
Angajatorul reprezintă participanții la fond de pensii ocupaționale în relația cu administratorul, negociază și semnează contractul de administrare cu un administrator autorizat de ASF.
În cazul în care un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaționale, acesta are obligația să ofere schema tuturor angajaților săi și să vireze contribuții.
Angajatul poate participa, dacă dorește, conform schemei.
CITEȘTE ȘI Compania românească Starc4Sys - primul furnizor care a primit avizul CSAT pentru 5G în România. Anterior a bătut gigantul american Raytheon și a pus camere video pe uniformele polițiștilorAngajatorul poate stabili cuantumuri diferențiate de contribuție proprie pentru angajații săi pe criterii de vechime, funcție sau drepturi salariale. Încheierea unor relații contractuale între o persoană și un angajator nu poate fi condiționată de obligarea persoanei respective de a contribui în nume propriu la un fond de pensii ocupaționale.
Participantul la un fond de pensii ocupaționale poate fi orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor și care îndeplinește condițiile prevăzute în schema/prospectul fondului de pensii ocupațiopnale.
În primii 3 ani, banii sunt ai angajatorului, nu ai angajatului. O diferenta majoră între Pilonul IV si Pilonul III este reprezentată de facilitatea de vesting.
După perioada de vesting, angajatul devine proprietarul banilor strânși în contul său și din acel moment poate să înceapă să contribuie în contul de pensie ocupațională.